joi, 26 martie 2009

Profesorii vor decide dacă declanşează greva, printr-un referendum

Sindicaliştii din Educaţie au hotărât, joi, să organizeze, săptămâna viitoare, un referendum pentru a consulta cadrele didactice din toată ţara ce formulă de protest preferă, de la miting la greva generală.

"Săptămâna viitoare ne întâlnim şi cu preşedintele Traian Băsescu, aşa că am decis să facem atunci un referendum pentru a decide dacă vom face mitting, vom boicota tezele cu subiect unic, a examenelor naţionale din învăţământul preuniversitar, precum şi ale celor din învăţământul superior sau vom declanşa greva generală", a declarat, în cadul unei conferinţe de presă, preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu.Sindicaliştii au ameninţat, în mai multe rânduri, că vor declanşa greva generală dacă nu vor primi 6% din PIB la Educaţie şi dacă nu se vor mări salariile din învăţământ, în conformitate cu legile în vigoare, spunând şi că nu acceptă nicun fel de amendament la prevederile legale. Legea adoptată anul trecut prevedea şi ca majorările să se facă retroactiv, din octombrie 2008, aceasta fiind şi promisiunea făcută de reprezentanţii PSD înainte de alegeri. Profesorii mai au de primit, după creşterile salariale acordate de guvernul Tăriceanu, majorări de 33% în sistemul preuniversitar, şi de 50% pentru cei din învăţământul superior.Recent, nemulţumirile sindicaliştilor din Educaţie au vizat şi modificările la programa şcolară iniţiate de ministrul de resort, Ecaterina Andronescu.
"Am criticat încă de la început modalitatea în care ministrul Ecaterina Andronescu a promovat ordinele privind planurile cadru (prin ordin de ministru - n.r.). Însă, am hotărât de comun acord să discutăm aceste ordine, pentru că ele priveau interesul membrilor de sindicat pe care ne-am angajat să îi reprezentăm, reuşind corectarea şi ameliorarea acestor faţă de propunerea inţială a ministerului", se precizează într-un comunicat comun al FSLI şi al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN).
Cele mai criticate modificări sunt reducerea numărului de ore la Educaţie Fizică, Informatică şi Limbi străine, precum şi scoaterea materiei Logică din programa şcolară de liceu.Alte nemulţumiri vizează deciziile legate de modul în care se face descentralizarea în învăţământul preuniversitar, implicarea prea mare a primarilor în şcoli, reducerea cu 30% a sporurilor salariale şi subfinanţarea cercetării, motiv pentru care sute de angajaţi din acest domeniu şi-au pierdut locul de muncă.

Sursa: NewsIn

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Archives

Sunt interesat de acest blog

Liviu Pop - Seminar Intrenational FSLI la Ocna Sugatag

Liviu Pop la Seminarul FSLI de la Ocna Sugatag (partea a II-a)

Seminarul International FSLI de la Ocna Sugatag - discutii

Liviu Marian Pop este vechiul dar si noul presedinte al Sindicatului Liber din Invatamant Maramures

http://www.antena3.ro/stiri/romania/ultima-runda-de-negocieri-in-educatie-sindicalistii-decid-daca-mai-intra-in-greva_70832.html
http://videonews.ro/action/viewvideo/12242/Iata-cum-au-negociat-profesorii-in-spatele-usilor-inchise/

conferinta

http://www.youtube.com/watch?v=G_rarUCDjuQ