sâmbătă, 14 martie 2009

Conducerea judeţului promite din nou dascălilor că îşi vor primi banii săptămâna viitoare

Prefectul Sandu Pocol şi preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Man, au organizat ieri o conferinţă de presă pe această temă
Dascălii maramureşeni vor primi săptămâna viitoare cel de-al 13-lea salariu aferent anului trecut. Cel puţin aşa a promis, din nou, prefectul Sandu Pocol şi preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Man. Într-o conferinţă de presă organizată ieri, cei doi i-au asigurat pe dascălii din judeţ că vor rezolva problema, în urma discuţiilor pe care le-au purtat cu reprezentanţii guvernului. “Avem toate premisele că săptămâna viitoare vom avea asiguraţi banii pentru plata primei anuale tuturor dascălilor din judeţ. Iar demersurile nu le-am făcut nicidecum la presiunea sindicatului din învăţământ”, a declarat Mircea Man. Prefectul Sandu Pocol a afirmat că, în cursul acestei săptămâni, a purtat zilnic discuţii cu liderul de sindicat Liviu Marian Pop, dar că a aflat din presă reproşurile ce i se aduc. Sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de atitudinea actualului prefect, care a promis că în două zile dascălii vor primi al 13-lea salariu şi diferenţele salariale, dar apoi le-a transmis că deocamdată nu sunt bani ce ar putea fi alocaţi în acest scop. “Este pentru prima oară în ultimii 20 de ani când salariaţii din învăţământul maramureşean se confruntă cu o întârziere nepermis de mare la primirea drepturilor salariale, iar acest lucru se întâmplă chiar pe mandatul unui prefect-cadru didactic”, a arătat liderul de sindicat Liviu Marian Pop, dezamăgit în numele celor peste 8.000 de membri de sindicat faţă de atitudinea pe care, la început de mandat, noul prefect o arată faţă de salariaţii din învăţământ. Sindicaliştii din educaţie au anunţat că vor picheta luni, între orele 11 şi 12, Palatul Administrativ din Baia Mare.
Adrian Mândru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Archives

Sunt interesat de acest blog

Liviu Pop - Seminar Intrenational FSLI la Ocna Sugatag

Liviu Pop la Seminarul FSLI de la Ocna Sugatag (partea a II-a)

Seminarul International FSLI de la Ocna Sugatag - discutii

Liviu Marian Pop este vechiul dar si noul presedinte al Sindicatului Liber din Invatamant Maramures

http://www.antena3.ro/stiri/romania/ultima-runda-de-negocieri-in-educatie-sindicalistii-decid-daca-mai-intra-in-greva_70832.html
http://videonews.ro/action/viewvideo/12242/Iata-cum-au-negociat-profesorii-in-spatele-usilor-inchise/

conferinta

http://www.youtube.com/watch?v=G_rarUCDjuQ