marți, 15 decembrie 2009

Profesorii din FSLI primesc diferenţele de salarii din 2007

Peste 700 de cadre didactice încasează între 3.000 şi 4.500 de lei

Cele două sindicate reprezentative din învăţământ din judeţul Satu Mare au ajuns la cuţite. Tensiunile au debutat în urmă cu câteva luni, când membrii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) afiliat Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) au început să migreze în Sindicatul Liber din Învăţământ (SLI) afiliat Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Apogeul a fost atins însă în urmă cu câteva zile, când numeroase cadre didactice, dar şi personalul nedidactic afiliat SLI au aflat că primesc o sumă destul de frumuşică, reprezentând diferenţe salariale pentru anul 2007. Membrii SIP au sărit ca arşi când au văzut că mulţi colegi de-ai lor primesc până la 4.500 de lei şi ei nu, motiv pentru care un număr mare a ales să iasă din SIP şi să se înscrie în SLI.

Proces câştigat de dascăli din 23 de şcoli

După mai bine de un an de judecată, cadrele didactice şi personalul auxiliar din 23 de şcoli din judeţ şi-au câştigat în instanţă majorarea retroactivă a salariilor pe 2007, provenită din diferenţa dintre salariul de bază din Contractul Colectiv de Muncă, de 880 de lei, şi cel pe care l-au primit dascălii, în jur de 760 de lei. Este vorba despre liceele din Carei, câteva şcoli din zona Oaşului şi instituţii de învăţământ din municipiul Satu Mare: Liceul Teoretic Carei, Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” Carei, Grupul Şcolar “Simion Bărnuţiu” Carei, Grupul Şcolar Teologic Romano-Catolic “Jospehus Callasantius” Carei, Grupul Şcolar “Ioniţă G. Andron” Negreşti-Oaş, Şcoala Nr. 1 Negreşti Oaş, Şcoala Gherţa, Şcoala Cămârzana, SAM Turţ, SAM Târşolţ, Colegiul Tehnic “I.C. Brătianu”, Şcoala Nr. 7 Satu Mare, Şcoala Nr. 13 Satu Mare, Colegiul Naţional “Doamna Stanca”, Colegiul Tehnic “Traian Vuia”, Grădiniţa Voinicelul, Şcoala “Lucian Blaga”, Liceul de Arte “Aurel Popp”, Şcoala “Grigore Moisil”, Şcoala “Bălcescu-Petofi”, Şcoala Specială, Şcoala Culciu, Şcoala Medieşu Aurit. Potrivit datelor furnizate de către preşedintele SLI Satu Mare, Virgil Roman, este vorba despre peste 700 de membri de sindicat, personal didactic şi nedidactic. În momentul de faţă se mai întocmesc liste şi pentru restul membrilor SLI, iar când acestea vor fi definitivate se va intenta proces, pentru a intra şi ei în posesia acestor bani.
Dascălii ale căror nume figurează pe decizia definitivă şi irevocabilă au primit deja aceşti bani, în contul salariului pe luna noiembrie, bineînţeles în cazul în care şi primăriile îşi permit să efectueze aceste plăţi. Cadrele didactice din Carei care sunt în această situaţie au fost norocoase şi au primit sume cuprinse între 3.000 şi 4.500 de lei.

Liderii SIP sunt acuzaţi că fac presiuni asupra directorilor

Potrivit celor declarate de către Virgil Roman, preşedintele SLI Satu Mare, liderii SIP din şcoli fac presiuni asupra directorilor şi a secretarelor din şcoli, cerându-le să plătească anumite drepturi angajaţilor fără nicio bază legală, fără să aibă sentinţe definitive şi executorii. “Ne referim aici la procese ale căror sentinţe nu există, creând astfel situaţii conflictuale. Mult mai grav este că preşedintele SIP Satu Mare atrage atenţia secretarilor de şcoli, făcând presiuni şi dând ordine acestora, să nu calculeze diferenţele salariale pentru membrii SLI, care în urma proceselor câştigate au sentinţe irevocabile şi executorii, numai şi numai pentru că SIP Satu Mare nu le are câştigate, încercând să tragă de timp în favoarea lor. Altă minciună este aceea că SLI nu are bani pentru ajutoare sociale, că SLI câştigă procesele înaintea SIP pentru că membrii sunt mai puţini. Ioan Drăgan, preşedintele SIP Satu Mare, le spune dascălilor că sentinţele sunt ilegale, că vor trebui să dea banii înapoi. Cum se poate ca o sentinţă irevocabilă să fie ilegală?”, ne-a declarat Virgil Roman.
Tot preşedintele SLI subliniază că anul trecut numărul membrilor SLI la nivelul judeţului nostru era de 780, în momentul de faţă trece de 1.000, iar cererile din partea profesorilor continuă să vină.

Sursa: Informatia zilei

marți, 8 decembrie 2009

S.L.I.MM continuă demersurile pentru obţinerea ticheteleor cadou pentru angajatii din invatamant

Liviu Marian Pop

Liviu Marian Pop

Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş a înaintat o adresă catre toate primăriile din judeţul Maramureş prin care conform prevederilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, cu modificările şi completările ulterioare şi a prevederilor H.G. nr. 1317/2006 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 193/2009, instituţiile publice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot acorda angajaţilor tichete cadou.

Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş împreună cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Maramureş au emis Hotărârea Comisiei Paritare nr. 11/2007 potrivit căreia angajaţilor din unităţile de învăţământ maramureşene se acordă tichete cadou pentru 9 evenimente în fiecare an, pentru fiecare eveniment urmând a se acorda un număr de 7 tichete cadou în cuantum de 50 lei/tichet. Anexă a acestei hotărâri este Regulamentul de acordare a tichetelor cadou. Prevederile regulamentului şi a hotărârii Comisiei Paritare S.L.Î. MM – I.S.J. MM se regăsesc şi în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul I.S.J. MM 2008-2009. Pentru luna decembrie este prevăzută acordarea de tichete cadou pentru 1 Decembrie şi 25 Decembrie.

Potrivit prevederilor legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, aşa cum a fost modificată şi completată, primarul are calitatea de ordonator principal de credite. Prin urmare, ne-am adresat primariilor pentru a solicita acordarea tichetelor cadou, conform prevederilor legale, în calitatea dumneavoalor de ordonator principal de credite.

În anul 2009 angajaţii din învăţământ au avut parte de o serie de nedreptăţi. Aplicarea Legii 329/2009 care reprezintă diminuarea cu 2,58% a bugetului educaţiei, la capitolul cheltuieli de personal, se face după ce, în acest an, s-au luat măsuri de austeritate bugetară în învăţământ, la acelaşi capitol de cheltuieli, prin:

- reduceri efective de posturi si personal;

- neaplicarea Legii nr. 315 din 12 iulie 2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar;

- anularea premiului de 2 % şi neplata orelor suplimentare pentru lunile noiembrie şi decembrie 2009;

- rectificări bugetare negative dispuse de Guvernul României,

- neplata orelor de educaţie fizică în învăţământul primar efectuate de învăţătorul/institutorul clasei;

- nerespectarea art 45 alin. 1 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic;

- nerespectarea art 50 alin 1 şi 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic;

- neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din invatamant ;

- nepunerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile având ca obiect drepturi salariale neacordate, etc.

Prin urmare, vă rugăm să acordaţi angajaţilor din învăţământ aceste tichete cadou prevăzute de legislaţie, ca măcar acum, la sfârşit de an, în apropierea sărbătorilor de iarnă, să aibă parte de o bucurie care să mai îndulcească gustul amar lăsat de aceste măsuri radicale aplicate învăţământului.

Sursa: Prof. Liviu Marian Pop (SLIMM)

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Liderii organizatiilor de sindicat ale profesorilor din judet s-au intalnit ieri in Baia Mare


In sala festiva a Colegiului National “Mihai Eminescu” din Baia Mare a avut loc intrunirea liderilor de sindicat. Practic aceasta intrunirea a fost convocata chiar de presedintele Sindicatului Liber din Invatamant Maramures Liviu Pop pentru spune profesorilor sa nu recupereze materia pierduta in zilele de concediu fortat daca nu sunt platiti. De asemenea profesorii care vor desfasura in perioada concediului fortat vor primi zile libere platite in 2010, conform legii reorganizarii agentiilor. Reprezentantii SLI Maramures sunt, insa, neincrezatori in privinta platii orelor din intervalul 14-18 decembrie, in cazul in care acestea vor fi efectuate de cadrele didactice. Asa ca in intervalul 14-18 decembrie, ar putea exista scoli care sa faca ore si institutii care sa intre in vacanta. Desigur ca neaplicarea in mod unitar a legii va crea un adevarat haos in invatamant, iar cei care vor avea de suferit vor fi elevii.

Profesorii sunt decisi sa nu recupereze materia pierduta in perioada de concediu fortat

Legea reorganizarii agentiilor prevede ca “munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite acordate pana la 31 decembrie 2010 pentru activitatea prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal in cursul anului 2009″. Articolul de lege face referire, implicit, si la intervalul 14-18 decembrie, cand persoanele angajate la secretariat si directorii de la unele unitatii de invatamant ar trebui sa faca deja inscrierea la examenul de bacalaureat din vara anului 2010, insa, ramane la latitudinea consiliului de administratie al fiecarei scoli, daca se vor desfasura cursuri sau nu in perioada mentionata. Totusi sindicalistii se arata sceptici in privinta “promisiunii” guvernamentale privind plata orelor respective (chiar si in anul 2010) in cazul in care cadrele didactice se prezinta la cursuri. Masura, benefica la prima vedere, ar putea fi o noua capcana intinsa dascalilor, iar banii promisi drept “recompensa” pentru orele suplimentare sa nu mai ajunga in conturi. “Cunosc precizarea respectiva, insa textul din lege poate fi foarte usor interpretat. Orele de curs desfasurate in acea perioada nu reprezinta neaparat munca suplimentara, ci mai degraba plata cu ora. De asemenea, ma indoiesc ca se vor gasi resurse financiare pentru a se efectua aceste plati. Sincer, suntem reticenti la orice masura luata de Minister”. Mai mult, Liviu Pop spune ca profesorii sunt decisi sa nu recupereze materia pierduta in perioada de concediu fortat decat in cazul in care vor fi platiti. “Nu vom face ore suplimentare pentru a ajunge cu materia la nivelul prevazut de programa decat daca vom fi remunerati. Consideram ca asa este normal”, a conchis Liviu Pop.

Sursa Informatia zilei

joi, 5 noiembrie 2009

Sindicatele solicită preşedintelui să nu promulge cele două legi, ameninţând cu reluarea protestelor

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Alianţa Bugetarilor solicită preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legile declarate constituţionale, întrucât legea salarizării încalcă principiile negociate iniţial şi pentru că sindicatele nu sunt de acord cu cele zece zile de concediu fără plată, ameninţând în schimb cu proteste.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţii Alianţei Bugetarilor se vor întâlni, vineri, pentru a lua o decizie, dacă Traian Băsescu va promuga, joi, legile salarizării unice şi reorganizării agenţiilor.

"Noi îi solicităm preşedintelui să nu promulge aceste legi, care sunt discriminatorii. Legea salarizării, în forma actuală, încalcă principiile stabilite iniţial cu partenerii sociali, nu motivează bugetarii, în general, să intre sau să rămână în sistem, iar grila este aplatizată", a precizat Cornea.

Liderul FSLI a subliniat că sindicaliştii iau în calcul să dea în judecată statul, dacă bugetarii vor fi trimişi în concediu fără plată zece zile, deoarece această măsură încalcă şi contractul colectiv de muncă şi Codul Muncii.

"Salariaţii din învăţământ nu vor asigura activităţi didactice în cele zece zile de concediu fără plată şi vom acţiona în judecată statul, deoarece măsura încalcă şi Contractul Colectiv de Muncă şi Codul Muncii. Legea reorganizării unor instituţii nu dă dreptul ordonatorilor de credite să trimită angajaţii în concediu fără plată fără acordul sindicatelor", a spus Cornea.

joi, 15 octombrie 2009

marți, 6 octombrie 2009

122 de spargatori de greva in scolile din Maramures

http://www.citynews.ro/maramures/din-oras-10/update-122-de-spargatori-de-greva-in-scolile-din-maramures-59966/

duminică, 13 septembrie 2009

Dragostea bolnavă a politicienilor cu profesorii

de Melania MANDAS VERGU | 14 SEPTEMBRIE 2009

Prima zi de şcoală. Pentru prima dată în 20 de ani, profesorii închid uşa în nas politicienilor la festivităţile de început de an şcolar. Precum o tânără sedusă şi abandonată de prea multe ori, dăscălimea întoarce spatele clasei politice, refuzând să participe la un menuet, oricum, desuet. E corect? Este. Făţărnicia politicienilor se vădeşte mai cu seamă în aceste zile în care Guvernul se pregăteşte să-şi asume răspunderea pe chinuitul pachet legislativ al Educaţiei, dar şi pe Legea salarizării unice. Dublul limbaj al clasei politice este evident mai cu seamă în zicerea conform căreia sunt toţi de acord să scoată politica şi controlul politic din învăţământul românesc, dar, în acelaşi timp, senatori, deputaţi, guvernanţi de toate culorile se înghesuie să depună amendamentul prin care se cere ca directorul şcolii să fie ales şi numit de primar. Asta pentru a nu scăpa cumva şcoala din mâinile lor acum, în prag de alegeri. Mai cu seamă dascălii pot fi un bun agent electoral. Aşa că îndârjirea cu care politicienii nu vor să lase şcoala din mână îşi are pe deplin justificare. De ce nu o "iubesc" la fel de mult şi când este vorba să-i dea bani, să-i dea legi bune? Ştiu ei de ce. Ce ne-am face dacă am avea un învăţământ performant care să dea oameni cu un simţ critic dezvoltat? Cine i-ar mai alege? Cine ar mai crede în promisiunea traiului bun, cine s-ar mai lăsa amăgit nu doar în campania electorală, ci şi atunci când preşedintele ar promulga o lege de majorare a salariilor la fel de efemeră ca şi promisiunea făcută dascălilor de a se regăsi în partea superioară a grilei de salarizare?! După calculele preşedintelui, dascălii trăiesc bine - "Calculaţi cu cât sunteţi plătiţi pe oră, doamnă, şi veţi vedea că trăiţi bine", i-a replicat Traian Băsescu, ieri, unei profesoare care îi strica baia de mulţime cu reproşurile ei neplăcute. Şcoala nu începe însă astăzi nici pentru Traian Băsescu, nici pentru Emil Boc, nici pentru PSD, PD-L ori cine ştie ce altă siglă electorală.

Şcoala, cu prima ei zi, începe pentru milioanele de copii şi tineri ai ţării. Pentru cei aproape 300.000 de dascăli. Şi ea îşi va deschide porţile şi va încerca să supravieţuiască, oricât de mult s-ar strădui clasa politică s-o desfiinţeze. Ea va rezista cât va mai rezista, fiindcă mai are încă insule de excelenţă, dascăli dăruiţi şi, fiindcă dacă şi şcoala aceasta cu toate umbrele ei s-ar opri în loc, atunci n-am mai avea nimic de aşteptat. Nu-i la fel niciodată, deşi de fiecare dată parcă problemele învăţământului românesc sunt aceleaşi: stare precară a bugetului, manuale lipsă, vraişte în privinţa deciziilor şi peste toate, cadre didactice obosite şi sătule de promisiuni. Nu ştiu dacă vor învăţa ceva politicienii din gestul profesorilor de a nu-i primi astăzi la festivităţi. Ştiu însă, cu siguranţă, că şcoala va merge înainte. Târâş, grăbiş, scrâşnind din dinţi, cu răni adânci, dar asta e o altă poveste. Iar în zi festivă, poveştile triste nu au căutare.

Sursaa Gandul

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Sindicatele din educaţie nu renunţă la proteste, indiferent de rezultatul discuţiilor de la guvern

Sindicaliştii din educaţie spun că, indiferent de rezultatul discuţiilor de sâmbătă de la guvern pe tema Legii unice a salarizării, nu se va renunţa la greva din 5 octombrie, pentru că motivele nemulţumirilor nu sunt legate numai de coeficienţii stabiliţi în acest act normativ.
Foto (1)
Sindicatele din educaţie nu renunţă la proteste, indiferent de rezultatul discuţiilor de la guvern Vezi Galerie Articol

"În privinţa legii salarizării unitare, dorim să se revină la prima variantă a legii, care prevedea, pentru cadrele didactice, salarii cuprinse între 3,5 şi 9,2 salarii minime în sistemul bugetar. Revenirea la prima variantă ar rezolva însă doar una dintre nemulţumirile ce au dus la redeschiderea conflictului de muncă şi la anunţarea protestelor. Altfel spus, dacă se rezolvă problema coeficienţilor, nu înseamnă că se va renunţa la greva generală. Rămân problema concedierilor şi cea a scăderii salariilor pe anul acesta", a declarat vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Marian Pop.

Coeficienţii finali stabiliţi de guvern pentru calcularea salariilor cadrelor didactice din preuniversitar se situează între 1,3 şi de 4,25.

Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) este dispusă să accepte o variantă intermediară de creştere a coeficienţilor. "Noi cerem măcar creşteri cu două puncte ale coeficienţilor. În privinţa protestelor, susţinem greva generală, pentru că grila din Legea unică salarizării este doar una dintre nemulţumirile noastre", a precizat secretarul general FEN, Constantin Ciosu.

În afara coeficienţilor din Legea unică a salarizării, sindicatele din Educaţie sunt nemulţumite şi de intenţia Executivului de a-şi asuma răspunderea pentru acest act normativ, în condiţiile în care, după cum spun reprezentanţii Federaţiei "Spiru Haret", niciun politician nu a fost tras până acum la răspundere pentru eşecurile actelor normative adoptate.

Reprezentanţii guvernului şi cei ai confederaţiilor sindicale se vor întâlni astăzi la ora 16.00, pentru a discuta pe tema amendamentelor depuse în Parlament la Legea salarizării unice, pentru care Executivul a decis să îşi asume răspunderea, a anunţat vineri premierul Emil Boc.

Sursa NEWSIN

joi, 10 septembrie 2009

DECLARAȚII AUREL CORNEA - 10 SEPTEMBRIE 2009

Federaţiile sindicale bugetare se pregătesc de proteste. Nemulţumiţi de prevederile legii unice de salarizare, sindicaliştii din educaţie, administraţie publică, sănătate şi poliţiştii au decis să picheteze Parlamentul şi să declanşeze o grevă generală de o zi.
Poliţiştii, cadrele medicale, profesorii şi funcţionarii publici vor face grevă.
''Pe data de 15 septembrie vom picheta Parlamentul, iar pe 5 octombrie vom declanşa o grevă generală de o zi. Aceste acţiuni vor fi urmate de alte activităţi revendicative care vor culmina cu neparticiparea membrilor noştri de sindicat la acţiunile din perioada alegerilor'', a declarat Aurel Cornea, preşedintele FSLI.
Toate federaţiile sindicale s-au aliat pentru a protesta împotriva legii unice de salarizare, dar şi pentru a continua negocierile.
"Noi dorim ca o dată Guvernul să dovedească seriozitate în ceea ce înseamnă dialogul social şi partenerii cu care stau la masă. Noi dorim ca aceste negocieri să continue, nu dorim ca această lege, care are o importanţă deosebită pentru viaţa a sute de mii de salariaţi din sectorul bugetar, să fie aprobată prin răspundere guvernamentală, să fie un consens general aşa cum s-a propus în momentul în care s-a pornit la realizarea proiectului", a declarat Cornea.
"Guvernanţii ne-au imporat în momentele de criză profundă să avem înţelegere, a declarat Aurel Cornea, preşedintele FSLI. Am fost minţiţi ca la uşa cortului, nu se poate ca un Guvern să facă anumite promisiuni şi să nu le respecte. Dacă nu ştiu ce se întâmplă cu bugetele, atunci să îşi dea demisia", a mai spus Aurel Cornea.
Cornea a mai spus că graba Guvernului nu dovedeşte decât să eludeze toate formele democratice de dialog.
''Scopul şi obiectivele alianţei sunt: stoparea Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe prezentul proiect de lege cadru privind salarizarea, negocierea unei legi a salarizării cadru pentru toţi bugetarii care să ţină cont de principiile pe care ni le-am asumat cu toţii şi neacceptarea concediilor forţate fără plată în acest an'', a mai precizat Aurel Cornea.
Sursa: Realitatea

joi, 30 iulie 2009


REALITATEA.NET - FSLI: Sindicatele nu sunt de acord cu asumarea răspunderii Guvernului

FSLI: Sindicatele nu sunt de acord cu asumarea răspunderii Guvernului

Secretarul general al FSLI, Liviu Pop, a declarat astăzi, în urma negocierilor cu Ministerul Educaţiei, că sindicatele nu sunt de acord cu asumarea răspunderii Guvernului asupra Legii Învăţământului.
Federaţiile sindicale au discutat astăzi cu Ministerul Educaţiei despre propunerile de reformare a sistemului de învăţământ.
Ministerul Educaţiei s-a întâlnit şi marţi cu reprezentaţii sindicatelor pentru a discuta despre noile legi din învăţământ, însă sindicaliştii au declarat că ministerul de resort nu le-a prezentat, încă, nicio schiţă de lucru pentru elaborarea noilor legi ale învăţământului, motiv pentru care discuţiile pe această temă au fost reprogramate pentru ziua de astăzi.
Sursa: Realitate TV

sâmbătă, 25 iulie 2009

CONCEDIERI: Aproximativ 400 de cadre didactice din Maramures vor fi disponibilizate - Invatamantul redevine un „butoi cu pulbere”, dupa un ordin al mi

INVATAMANT. Se preconizeaza noi proteste in sistemul educational romanesc. Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI), prin Directia de Acreditare, Evaluare si Performanta in Cariera Didactica si Directia Generala Buget-Finante, Patrimoniu si Investitii, a dispus o notificare, in care se mentiona un numar fix de dascali la nivelul fiecarui judet.

Pentru Maramures, pentru anul scolar viitor vor fi finantate doar 8.406 de posturi. Situatia va aprinde din nou spiritele in educatia maramureseana, pentru ca in acest moment la nivelul judetului sunt nu mai putin de 8.848 de cadre didactice in sistem. La prima vedere, acest lucru inseamna... disponibilizari.

Criza in Educatie. Incepand cu 1 septembrie 2009, numarul total de posturi din invatamantul preuniversitar finantat din bugetul propriu al CJ Maramures si CL Baia Mare va fi de 8.406. Cel putin, asta prevede instiintarea trimisa de MECI, in cursul zilei de ieri Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Maramures si Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (SLIMM). Potrivit aceleasi adrese, Inspectoratul Scolar are obligatia de a se incadra in numarul total de posturi comunicat, iar in cazul depasirii acestuia, responsabilitatea revine conducerii ISJ.

Sindicalistii s-au aprins si ameninta cu noi forme de protest. „Daca se vor ajunge la disponibilizari, vom actiona ISJ-ul in instanta si ne vom bate pentru drepturile fiecarui cadru didactic in parte. Din aceasta diferenta, de 442 de posturi care vor fi eliberate, intelegem ca din fiecare unitate scolara din judet vor fi disponibilizati cate doi dascali. Nu vom permite sa se intample acest lucru", afirma Liviu Marian Pop, presedinte SLIMM.

Forme de protest. Potrivit liderului sindical, momentul in care s-a trimis aceasta instiintare a venit cum nu se poate mai prost: in timpul repartizarii cadrelor didactice in urma concursului de titularizare. Pop anunta ca, in cazul in care se va trece la eliberarea unor posturi sub pretextul crizei, vor urma forme de protest si chiar intarzierea inceputului de an scolar.

Inspectorul scolar general al judetului Maramures, Mariana Pop, anunta ca nu sunt motive de panica in randul cadrelor didactice, intrucat institutia are o strategie clara vizavi de aceasta problema. Vom reveni in curand asupra acestui subiect.

Sursa infomm

Scandal la titularizare - Comisia paritara ISJ-SLIMM a aprobat detasarea in interesul invatamantului pentru postul de ceramica de la Liceul de Arta di

INVATAMANT. Conflictul iscat intre reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Maramures si tanara baimareanca Ileana Danci-Horoba, care a obtinut nota 10 la titularizare, dar a fost trimisa la suplinire, a agitat sistemul educational din Maramures inca o data, daca mai era necesar. Au existat mai multe voci care au acuzat modalitatea in care s-a facut detasarea in interesul invatamantului.

Raspuns de la MECI. Presedintele Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (SLIMM), Liviu Marian Pop, spune ca nu a fost informat in legatura cu decizia de detasare in interesul invatamantului a Andreei Schiopu, pe postul de ceramica de la Liceul de Arta, deoarece aceasta decizie trebuie aprobata de comisia paritara ISJ-SLIMM. In urma unei cereri scrise la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI), liderul de sindicat a primit un raspuns oficial, prin care se preciza ca decizia de a trece pe fisa postului "detasare in interesul invatamantului" a fost aprobata in data de 3 iunie, la ora 14.45 si a fost postata pe internet in 5 iunie. Mai mult, conform aceleasi surse din SLIMM, s-a luat o decizie in comisia paritara ISJ-SLIMM, dar Liviu Marian Pop nu s-a numarat printre membri semnatari.

Detasarea. De asemenea, inspectorul scolar general al judetului Maramures, Mariana Pop, a explicat ca vina ii apartine candidatului, care nu s-a informat asupra faptului ca postul nu mai este titularizabil. "Nu este adevarat ceea ce s-a spus, ca postul a aparut si a disparut. Detasarea in interesul invatamantului a fost aprobata in data de 3 iunie, ora 14.45. Decizia a fost aprobata in comisia paritara, conform metodologiei", a afirmta Mariana Pop. Candidatei Ileana Danci-Horoba nu-i ramane acum decat sa participe la suplinire, iar anul viitor sa isi incerce din nou norocul la un nou concurs de titularizare.

Posturi blocate. Cazul nu este singular. Anul acesta, s-au produs opt detasari in interesul invatamantului pe posturi titularizabile in Maramures. Reprezentantii SLIMM afirma ca intreg sistemul este deficitar din punctul de vedere al organizarii. Deci, problema este de procedura si ar trebui "lucrat" la ea la nivel national. "Din punctul nostru de vedere, aceste detasari in interesul invatamantului trebuiau sa se faca pe catedre/posturi care nu erau scoase la titularizare. Pe cele care sunt titularizabile, trebuiau colegii nostri sa le faca pe transfer, nu pe detasari. In acest fel, s-au incurcat intreg sistemul de miscare de personal. Practic, ramane titularul scolii, dar functioneaza in alta scoala, pentru ca in acest fel mai blocheaza un post pe care putea sa il ia un titular", explica Liviu Marian Pop.

Alte probleme. La concursul de titularizare, reprezentantii SLIMM au mai identificat un numar de probleme. In cele mai multe cazuri, vina le-a apartinut candidatilor, care au completat eronat fisele de titularizare. Spre exemplu, unii participanti au confundat sistemul de invatamant prescolar "step by step" cu gradinita cu acelasi nume, fosta nr.7 din Baia Mare. O alta confuzie a fost la disciplinele biatlon si schi biatlon sau la Taras Sevcenko din Sighetu Marmatiei, unde titularizarea s-a facut pe un alt post decat ar fi fost normal.

Sanctiuni. Potrivit liderului Liviu Marian Pop, urmeaza o analiza a modului cum s-a derulat concursul de titularizare. "Noi, ca sindicat, vom cere explicatii scrise Inspectoratului si chiar dorim sa vedem ce sanctiuni se vor aplica acelor directori de unitati scolare care au scos posturile gresit si acelor inspectori care au raspuns de mobilitatea de personal la nivelul judetului Maramures. Nu e normal ca intr-un secol al informatizarii, sa existe astfel de probleme. Si candidatii au vina. Aceea ca nu au urmarit posturile", spune presedintele SLIMM.

Vina acestor incidente apartine sistemului deficitar sub egida caruia se desfasoara concursul de titularizare in toate judetele tarii. Poate la acest aspect ar trebui sa lucreze Ministerul Educatiei.
sursa infomm

TITULARIZARE – SCANDAL – Candidata la titularizare cu nota 10, lasata fara post in urma unei detasari facute pe ultima suta de metri

Repartizare cu cantec in urma examenului de titularizare in invatamantul din Maramures. Desi a obtinut nota maxima, o candidata s-a trezit ca postul pe care a concurat era deja ocupat. Alte persoane, desi aveau note peste 7, fapte ce le dadea posibilitatea sa se titularizeze, au ramas pe dinafara, pentru ca ISJ a omis sa spuna ca e vorba de locuri cu dubla specializare. Sindicalistii din invatamant cer acum explicatii si sunt decisi sa solicite sanctionarea directorilor de scoli si a inspectorilor care au raspuns de mobilitatea personalului in invatamant si care se dovedesc vinovati in aceste cazuri.

Liderul Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (SLI), Liviu Pop, a declarat ca au fost trimise adrese de informare catre ISJ si Ministerul Educatiei privitor la toate aceste probleme.

La nivelul judetului sunt in jur de 8-9 posturi cu probleme, care trebuie rediscutate. Posturile nu au fost scoase corect la concurs, directorii neprecizand ca e vorba de locuri cu dubla specializare. Din aceasta cauza unii candidati s-au trezit ca au ramas pe dinafara, desi initial aveau convingerea ca au obtinut postul. Este cazul unui post de chimie de la scoala din Borsa, unde a fost repartizata o persoana care avea specializarea chimie-biologie. Numai ca persoana in cauza a avut surpriza sa constate ca e vorba despre un post de fizica-chimie, cu 12 ore de fizica si doar 6 ore de chimie.

”Problema e cum s-au vacantat aceste posturi sau cum au fost publicate aceste posturi de directorii unitatilor scolare. Daca aparea un post care avea in componenta lui specializari diferite trebuia scos cu dubla specializare", a spus Liviu Pop.

La fel s-a intamplat si in cazul unor posturi de psihopedagogie speciala, unde erau prevazute 11 ore in invatamantul special si 7-8 ore in invatamantul de masa, desi pentru fiecare tip de invatamant ar fi trebuit sa fie sustinut un concurs aparte.

”E vorba si de un post de psihopedagogie speciala, unde erau prevazute 11 ore in invatamantul special si 7-8 ore sunt in invatamantul de masa. Nu avem unitate scolara care sa aiba si invatamant special si in masa. Urmeaza sa vedem cine a facut comunicarea postului si de ce s-a facut in aceasta forma. Pentru a preda in invatamantul special ai de dat un concurs, iar penttru invatamantul in masa un alt concurs", a explicat Liviu Pop.

Lovitura a fost si mai mare pentru o candidata care a obtinut nota 10 la examenul de titularizare. Ileana Horoba a avut surpriza sa constate ca postul de ceramica de la Liceul de Arta pentru care a candidat era deja ocupat de o persoana care a ajuns pe acel loc prin detasare de la Grupul Scolar din Somcuta Mare. Postul respectiv figureaza ca fiind ocupat prin detasare inca din 5 iunie de catre Andreea Schiopu care a predat desen la Somcuta Mare si care a obtinut la examenul de titularizare de anul trecut doar 7,25.

Candidata cu nota maxima va trebui sa se multumeasca acum doar cu un post de suplinitor si sa se prezinte anul viitor la un nou examen daca vrea sa se titularizeze in invatamant.

Sindicalistii din invatamant au remarcat ca nu e normal ce s-a intamplat, deoarece postul de la Liceul de Arta ar fi trebuit sa fie ocupat prin detasare in luna aprilie si nu in 5 iunie, cu doar cateva zile inainte de afisarea posturilor titularizabile.

O parte din vina are insa si Ileana Horoba care ar fi trebuit sa studieze cu mai mare atentie lista cu posturile vacanta efisata in 14-15 iunie, a mai aratat Liviu Pop. ”Noi asta nu intelegem: de ce nu s-a facut aceasta detasare in luna aprilie si nu in iunie. Initial postul nu a fost vacantat, apoi s-a scos la concurs, dupa care a fost ocupat prin detasare. Candidata cu nota maxima va putea sa ocupe doar un post de suplinitor."

Nu este pentru prima data cand un candidat care obtine nota 10 la titularizare ramane pe dinafara. Liviu Pop a declarat ca in urma cu doi ani a mai fost un caz simila, cand o candidata care a obtinut doi ani la rand 10 la examen a fost nevoita sa se multumeasca doar cu un post de suplinitor, pentru ca nu exista post titularizabil.

Liderul SLI Maramures a spus ca va cere explicatii de la directorii de scoli, dar si de la ISJ MM pentru problemele semnalate si va solicita chiar sanctionarea celor vinovati pentru aceste nereguli.
Sursa emaramures

joi, 23 iulie 2009

Unul dintre cei patru profesori din Maramures notati cu 10 la concursul de titularizare a fost repartizat ca... suplinitor!

ANOMALIE. Iulie 2009 - primul concurs de titularizare organizat la nivel local. In Maramures, s-a ajuns in situatia in care un cadru didactic care a obtinut nota 10 la concursul de titularizare a ajuns pe post de... suplinitor.

Situatie incredibila in Baia Mare, la Liceul de Arta. O tanara, in varsta de 25 de ani, Ileana Danci-Horoba, care a obtinut nota maxima la concursul de titularizare (in conditiile in care, la nivel de judet, s-au inregistrat nu mai putin de 44 de note de 1), a primit vestea ca nu va ocupa postul, deoarece acesta „a fost detasat in interesul invatamantului”. Denumire pompoasa se traduce prin faptul ca, un alt dascal, deja titular in alta unitate de invatamant, il va putea ocupa, daca a facut o cerere prealabila in acest sens! Este vorba de profesoara Andreea Schiopu, titularizata in acest moment la o scoala din Somcuta. Inainte de concurs, lui Danci-Horoba, un dascal de prestigiu al unitatii de invatamant i-a sugerat sa nu candideze pentru respectivul post.

Sugestia. "Am vazut pe site-ul Ministerului Educatiei ca, la Liceul de Arta din Baia Mare, s-a scos la concurs un post de dascal titular la disciplina Ceramica. M-am prezentat, desi in perioada inscrierilor domnul profesor Gheorghe Craciun, de la Liceul de Arta, mi-a spus ca nu are niciun rost sa particip, deoarece postul nu este disponibil. Mi-a sugerat sa particip pentru un alt post la Arte si ca, la anul, imi promite el!, pot sa il ocup pe acesta", relateaza Ileana Danci-Horoba. Pana anul trecut, postul de dascal de Ceramica a fost ocupat de sotia lui Gheorghe Craciun, Iudita Craciun.

Ilizionism. Tanara nu a tinut seama de sfatul profesorului Craciun si s-a inscris la concursul de titularizare. Postul insa a fost afectat de magia neagra a intereselor unor personaje, intrucat, acesta aparea si disparea din lista postata pe internet pe site-ul Ministerului Educatiei, la sectiunea posturilor vacante. Probabil cineva a facut vraji pe un "chip cioplit din lut", pentru ca postul sa fie ocupat inainte de concurs. Interventia presedintelui Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (SLIMM), Liviu Marian Pop, a dus la reaparitia postului in lista aferenta. Mai multe voci din sistemul educational au fost convinse ca se vor produce neregularitati in ceea ce priveste postul de ceramist de la Liceul de Arta. Cu toate acestea, Ileana a participat la cele doua probe ale concursului de titularizare.

Metodologia. Joi, 23 iulie, la ora 10,45, cand au fost programate disciplinele de arte vizuale, Ileana Danci-Horoba a fost intampinata pe holurile Colegiului National "Gheorghe Sincai", unde s-a constituit centrul de evaluare, de catre inspectorul de arte, Mariana Talca, care i-a spus ca, cu parere de rau, nu va fi titulara pe post. Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Maramures afirma ca a luat la cunostinta despre caz, dar nu se poate face nimic.

"Exista posturi care pot fi ocupate in perioada de pretransfer sau prin detasare in interesul invatamantului. Acestea pot fi ocupate imediat de profesorii titulari de la alte unitati, daca acest lucru e mentionat in aplicatie. Deci, legea permite acest lucru. Imi pare foarte rau de aceasta persoana. Am inteles ca e foarte buna, dar nu avem ce sa facem. Asa e metodologia. Nu e un caz singular. Sunt mai multi dascali, care nu au citit fisa postului, nici nu au vazut pe ce post candideaza", a declarat inspectorul general al ISJ Maramures, Mariana Pop.

Neregula. Contactat telefonic, presedintele SLIMM, Liviu Marian Pop, a ramas surprins de aceasta miraculoasa detasare in interesul invatamantului. Potrivit metodologiei, aceste detasari se pot face doar cu acordul comisiei paritare ISJ-SLIMM. Ei bine, de data aceasta surpriza. Reprezentantii SLIMM nu au fost informati de decizia ad-hoc a Inspectoratului.

"Am inceput cercetarea acestui caz. Aceasta detasare nu a fost realizata in cadrul comisiei paritare, asa cum prevede metodologia. Nu am fost informati despre asa ceva, lucru care ne nemultumeste si, ca atare, tocmai am semnalat la Minister faptul ca aceasta detasare in interesul invatamantului nu s-a infaptuit conform procedurii. Din cate stim noi, tanara a redactat deja o contestatie, la felul cum s-a realizat repartizarea computerizata", a declarat Liviu Marian Pop. Real, insa in momentul in care a dorit sa depuna contestatia, tanara a fost abordata de catre inspectorul Mariana Talca, care i-a sugerat, e drept, inutil, sa renunte.

Situatia. Pare cel putin nedrept faptul ca un dascal care a obtinut nota 10 la titularizare si care a primit o oferta de a fi cadru didactic la Universitatea Belle Arte din Bilbao, dar a ramas in sistemul de invatamant romanesc, sa nu fie titularizata pe postul pe care l-a castigat prin concurs. In locul ei va veni un alt dascal, care, anul trecut, a obtinut doar 7,20 cand concursul se desfasura la nivel national.

Autor stire: Catalin TINEGHE


Sursa infomm.ro

marți, 21 iulie 2009

Profesorul ilegal Păunescu şi garda foştilor predau la Spiru

Cap de listă: pesedistul Adrian Păunescu, uns profesor universitar în mod ilegal, întrucât senatul Universităţii „Spiru Haret” nu a mai trimis Consiliului de Atestare a Titlurilor Universitare dosarul cu activitatea ştiinţifică a fostului senator. Drept urmare, fostul senator a fost promovat fără să fi fost evaluat şi de comisiile speciale ale MECI, neavând astfel confirmarea legală. „Nu vă pot spune nimic. Nu am ce să explic. Nu eu m-am ocupat de dosar. Păi ce, eu trimit texte literare la minister? Din câte ştiu, titlul de profesor a fost publicat şi în Monitorul Oficial”, a fost răspunsul eliptic pe care ni l-a dat domnul Păunescu, punând capăt dialogului: „Mă deranjează întrebările dumneavoastră. Parcă eu aş fi liderul unei fărădelegi. Este o scârboasă fabrică de etichete ceea ce se întâmplă. Domnu’ Raul, vă rog eu, lăsaţi-mă în pace!”.

Pe lângă Adrian Păunescu, rândul profesorilor USH e îngroşat de galeria foştilor: fostul procuror general al României, Gheorghe Mocuţa, fostul şef CNSAS, Gheorghe Onişoru, Răzvan Teodorescu, fost ministru al Culturii, Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliţie, Gheorghe Uglean, fost preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie. În timp ce Corpul de Control lua la puricat dosarele USH, iar Ecaterina Andronescu era motiv de dispută politică între PSD şi preşedintele Băsescu, studenţii aşteptau răspunsul la singura întrebare care contează: trebuie sau nu să dea licenţa?
Diplomele „Spiru” rămân deocamdată valabile. Îşi dau cu părerea Geoană şi Băsescu

Cazul diplomelor emise de Universitatea „Spiru Haret” rămâne în suspensie, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, precizând că până la clarificarea situaţiei toate diplomele sunt valide. Conform şefei învăţământului, Ministerul Educaţiei (MECI) nu-şi va schimba, însă, punctul de vedere în privinţa necesităţii ca absolvenţii USH înmatriculaţi la programe de studiu ce nu au aviz legal să susţină din nou licenţa, precizând că măsurile concrete vor fi luate după ce inspectorii vor finaliza controlul pe care îl desfăşoară la sediul universităţii: „Diplomele lor rămân valabile, sunt valabile, pentru toate programele în toate formele aprobate prin lege. Toate diplomele sunt valide până la clarificarea situaţiei urmând ca printr-un act normativ să reglementăm revalidarea diplomelor”.

Declaraţiile ministrului vin după ce Corpul de Control al MECI a stabilit primele concluzii în privinţa situaţiei oglindite de registrele USH. Procedura pe care a folosit-o universitatea în încercarea de a acoperi legal zecile de mii de înmatriculări prin centrele de învăţământ la distanţă pentru care nu avea aviz legal a fost foarte simplă: candidaţii erau înscrişi fără a se preciza forma cursurilor pe care urmau să le parcurgă, figurând în evidenţe ca fiind înmatriculaţi la facultatea-mamă. Astfel s-a ajuns la situaţia ca o singură facultate să figureze ca având între trei şi şapte mii de studenţi.

Geoană o susţine pe Andronescu dar nu vrea revalidarea diplomelor

Lucrurile s-au cristalizat ieri şi în privinţa poziţiilor politice pe care şi le asumă restul actorilor pe linie de partid. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi-a exprimat întregul său sprijin pentru continuarea anchetei subliniind că „acest veritabil Caritas al diplomelor trebuie să înceteze”. Cu toate acestea, liderul social-democrat pare să fi rămas la ideea cum că diplomele celor care şi-au finalizat studiile trebuie considerate valabile, argumentul fiind că studenţii şi familiile acestora nu trebuie penalizaţi din cauza unui sistem nesancţionat prin „complicitate vinovată” a miniştrilor Educaţiei. Dacă în viziunea şefului pe linie de partid al Ecaterinei Andronescu situaţia universităţii ce şi-a umflat cifra de şcolarizare de la 29000 de studenţi în anul 2001 la 311000 de studenţi în 2009 este „complet inacceptabilă”, lucrurile sunt văzute ceva mai nuanţat de către preşedintele Traian Băsescu.

În prima sa ieşire publică de la izbucnirea scandalului „Spiru”, şeful statului a luat partea universităţilor private punând încercarea Ministerului Educaţiei de a restabili ordinea în sistem pe seama intereselor universităţilor de stat:”Este vorba despre o luptă dusă de cei care vor să diminueze învăţământul privat, pentru că pâinea şi cuţitul se află în mâna celor de la stat, iar pe de altă parte, o luptă pentru blocarea modernizării sistemului de învăţământ dusă în tandem de sindicate şi Ministerul Educaţiei. Învăţământul de stat are aceleaşi hibe ca cel privat. Ceea ce vedem este rezultatul luptei unor interese ale învăţământului de stat în detrimentul învăţământului privat”. Cu atât mai ciudată este poziţia preşedintelui cu cât şeful comisiei de Educaţie de la Cotroceni şi-a exprimat sprijinul faţă de Andronescu declarând pentru Gândul că: „Nu este vorba despre nicio divergenţă de interese între particular şi stat. Aceasta este o falsă problemă, e vorba doar de problema intrării în legalitate şi de calitatea învăţământului superior românesc”.
Sursa GANDUL

vineri, 17 iulie 2009

Ecaterina Andronescu: Atragem atenţia tuturor celor care, în aceste zile, se înscriu pentru admiterea în învăţământul superior să verifice legalitatea

nvăţământul superior este definit şi structurat conform Legii 84/1995, Legii 288/2004, Legii 87/2006 pentru aprobarea OUG 75/2005, republicată în HG 1011/2001, HG 1418/2006 precum şi în HG prin care se aprobă domeniile şi programele de studiu pentru care universităţile au dreptul legal de a organiza învăţământ superior şi modul în care se eliberează în deplină legalitate diplomele de studii de licenţă. Conform legislaţiei menţionate, ciclul de învăţământ de licenţă cuprinde programe de studii. Programele de studii se diferenţiază în funcţie de:
a) nivelul calificării universitare: licenţă, master, doctorat;
b) forma de învăţământ: zi, seral, cu frecvenţă redusă, învăţământ la distanţă.
Un program de studii se caracterizează prin:
a) planul de învăţământ care cuprinde toate disciplinele repartizate succesiv pe ani de studii şi cu ponderi exprimate în credite ECTS;
b) programele sau fişele disciplinelor în care se formulează tematica predării şi practicile asociate predării, învăţării, evaluării;
c) organizarea studenţilor şi a personalului didactic în perioada de realizare a programului de studii;
d) sistemul de asigurare a calităţii academice, a activităţilor de realizare a programului de studii.

Programele de studii, pentru a funcţiona legal universitatea sau furnizorul de educaţie, trebuie să parcurgă două etape:
a) autorizarea funcţionării provizorii a programelor de studii sau/şi instituţionale ca primă etapă a procedurii de acreditare şi care reprezintă rezultatul evaluării externe de către ARACIS (CNEAA) pe baza raportului de autoevaluare propus de solicitant. Autorizaţia de funcţionare provizorie este actul care conferă instituţiei dreptul de a organiza admiterea într-un program de studii şi de a organiza procesul de învăţământ pentru respectivul program de studii. Autorizaţia de funcţionare provizorie se acordă, pe baza avizului favorabil al ARACIS (CNEAA) şi al MECI care promovează HG de aprobare.
b) acreditarea este modalitatea de asigurare a calităţii prin care se certifică respectarea standardelor naţionale pentru funcţionarea organizaţiei furnizoare de educaţie şi a programelor de studii. Acreditarea se acordă, pe baza procesului de evaluare externă efectuată de ARACIS (CNEAA) ca recunoaştere a calităţii academice a unei instituţii de învăţământ superior sau a unui program de studii care anterior au fost autorizate să funcţioneze provizoriu şi care îndeplinesc cerinţele minime ale standardelor şi indicatorilor de performanţă privind calitatea educaţiei.
Conform aceluiaşi cadru legislativ, învăţământul la distanţă şi învăţământul cu frecvenţă redusă au indicatori de performanţă specifici care se referă la resursele informatice, sistemele de comunicaţii, la sistemul tutorial, la perioadele compacte de instruire, la programul întâlnirilor periodice cu studenţii pentru derularea activităţilor practice obligatorii prevăzute în curriculum etc.
Orice persoană juridică, publică sau privată, furnizoare de educaţie care îşi propune să ofere unul sau mai multe programe de educaţie are obligaţia de a le supune procesului de evaluare externă în vederea autorizării şi respectiv acreditării.

Cu privire la situaţia creată la Universitatea Spiru Haret, facem următoarele precizări:
1. a) Studenţii şi absolvenţii Universităţii „Spiru Haret", care urmează sau au urmat specializări autorizate sau acreditate conform legii nu au probleme de recunoaştere a diplomei de licenţă.
b) Pentru clarificarea funcţionării programelor de studii în legalitate sau nu, recomandăm site-ul MECI unde se pot identifica programele de studii care funcţionează legal şi centrele de învăţământ anunţate de universitate pentru admiterea anului 2009, dar aflate în afara legii.
2. Absolvenţii programelor de studii şi de la formele de învăţământ neautorizate (cele care nu se află pe site-ul MECI) vor putea să-şi valideze diploma într-o perioadă de cinci ani dacă:
- promovează un examen de validare;
- susţin şi promovează examenul de licenţă într-o universitate cu programul de studii respectiv acreditat şi evaluat cu calificativul „grad ridicat de încredere".
În speţă, un absolvent care are o diplomă obţinută în urma parcurgerii unui program neautorizat va avea posibilitatea ca din această toamnă să se adreseze unei universităţi acreditate şi care a fost evaluată periodic în vederea susţinerii acestui examen de validare. Procedura descrisă mai sus va face obiectul unei Ordonanţe a Guvernului. Lista universităţilor la care se va putea susţine acest examen de validare va fi făcută publică de MECI odată cu Ordonanţa Guvernului. După parcurgerea acestei proceduri, absolvenţii Universităţii "Spiru Haret" vor primi o diplomă recunoscută. Cei care, la sfârşitul perioadei de grație anunţate, nu vor parcurge acest examen de validare vor pierde orice drept, MECI declanşând procedura de anulare în instanţă a diplomelor.
3. Costurile asociate susţinerii acestui examen de validare vor fi susţinute de Universitatea "Spiru Haret", din taxele încasate de la studenţi.
4. Cei care, în acest moment, sunt studenţi la Universitatea "Spiru Haret" la programe de studii nerecunoscute legal se pot transfera la programe de studii acreditate.
5. Atragem atenţia tuturor celor care, în aceste zile, se înscriu pentru admiterea în învăţământul superior să verifice legalitatea programelor de studii la care s-au înscris.
Alte măsuri:
1. În acest moment, o comisie de control MECI este în misiune la Universitatea „Spiru Haret".
2. Universitatea „Spiru Haret" va trebui să înceteze înmatricularea studenţilor la programe de studii neautorizate.
3. Universitatea „Spiru Haret" va trebui să accepte imediat evaluarea.
4. Universitatea „Spiru Haret" va trebui să intre în legalitate conform legii în ceea ce priveşte promovarea cadrelor didactice.
5. Universitatea „Spiru Haret" va fi monitorizată de MECI şi ARACIS până la intrarea în legalitate.
6. Aceeaşi procedură de verificare a legalităţii specializărilor va fi declanşată în toată ţara, la toate instituţiile de învăţământ superior de stat sau private.
7. Vineri, 17 iulie 2009, are loc la Iaşi întâlnirea cu reprezentanţii Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi şi "Apollonia" pentru clarificarea problemelor lor şi intrarea în legalitate.


Ecaterina ANDRONESCU,
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior
Ioan CURTU
Sursa www.edu.ro

Geoană: Andronescu nu a consultat PSD despre OG prin care absolvenţii Spiru Haret vor repeta licenţa

Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu nu a consultat PSD despre OG pe care intenţionează să o promoveze, prin care absolvenţii "Spiru Haret" ar putea fi nevoiţi să repeta licenţa, a declarat, astăzi, pentru NewsIn, Mirecea Geoană, preşedintele PSD.
Foto (1)
Geoană: Andronescu nu a consultat PSD despre OG prin care absolvenţii Spiru Haret vor repeta licenţa Vezi Galerie Articol

Subiectul Universităţii Spiru Haret este un subiect important, dar şi sensibil. Este clar că este nevoie de a asigura ca regimul acordării diplomelor să fie transparent şi să să reflecte atât calitatea, cât şi cantitatea activităţii de educaţie, dar, în acelaşi timp, e clar că abordarea subiectului nu trebuie să aibă o dimensiune retroactivă, în condiţiile în care este vorba de mii de absolvenţi, unii dintre ei aflându-se deja de câţiva ani în câmpul muncii, fie în sistemul de stat, fie în cel privat", a declarat Geoană, pledând ca măsurile Ecaterinei Andronescu să ţină cont de toate consecinţele.

Întrebat dacă ministrul a vorbit cu partidul despre Ordonanţa de Guvern pe care intenţionează să o promoveze prin care absolvenţii "Spiru Haret" ar putea fi nevoiţi să repeta licenţa, preşedintele PSD a admis că acest lucru nu s-a întâmplat.

"Ministrul a acţionat fără să informeze partidul pe acest subiect, nu l-a adus în discuţia partidului", a spus Mircea Geoană.

Liderul PSD a susţinut că a vorbit cu Ecaterina Andronescu la ultimul BPN al partidului despre subiectul "Spiru Haret" şi că aşteaptă şi alte explicaţii la următoarea şedinţă.

"Este destul de clar că ministerul nu a fost pregătit să răspundă tuturor consecinţelor. Cred că Ecaterina Andronescu ar fi trebuit, înainte să ia acele decizii, să aibă o evaluare completă asupra acestui subiect. Ministerul Educaţiei trebuie să se gândească nu doar la diplome şi profesori, ci şi la studenţi şi absolvenţi. Răspunsul de până acum al ministrului faţă de cei care au ales această formă de învăţământ este insuficient, iar noi trebuie să asigurăm un răspuns corect", a mai precizat Geoană.

Reprezentanţii ministerului Educaţiei spun că, dacă universitatea refuză să anuleze diplomele şi să plătească susţinerea altor examene de licenţă, Ministerul Educaţiei va intenta proces universităţii şi va apela la toate procedurile necesare pentru intrarea în legalitate a instituţiei.

În replică, reprezentanţii Universităţii "Spiru Haret" spun că Ministerul Educaţiei nu este autorizat să anuleze diplomele emise de universitate.



Sursa: Realitatea.net

sâmbătă, 11 iulie 2009

Premiera la titularizare! 30 de candidati pe un loc



Sa nu va imaginati insa ca salariile dascalilor au crescut peste noapte. Nu, dar scolile sunt printre putinele institutii in care este nevoie de oameni si pe timp de criza.
Numarul candidatilor este intr-adevar cu 20% mai mare fata de ce se intampla anul trecut la concursul de titularizare.

Motivul principal: criza care a trimis multi oameni in somaj. Unii dintre ei s-au replofilat si vor acum sa devina profesori daca tot au terminat o facultate.

La fel, absolventii de facultate de anul acesta aleg acum invatamantul pentru ca vad cat de greu se fac angajari. 9000 dintre ei s-au inscris la acest examen.

Asa se face ca pentru catedrele scoase la concurs, la chimie, geografie sau istorie se bat intre 15 si 30 de candidati pe un loc.

Unii au ajuns someri, altii s-au trezit cu salariile micsorate, asa ca recunosc: in loc sa stea acasa, mai bine primesc 800 de lei pe luna. Cam atat ia un debutant.

Si in Bucuresti, numarul candidatilor a crescut cu 30%. Problema este ca aceasta noua goana catre catedra nu are nimic de-a face cu daruirea sau cu vocatia. Legea le permite prospetilor profesori ca timp de trei ani sa se prezinte in fata elevilor, fara prea multe notiuni de pedagogie.

Un paradox tipic romanesc si perfect adaptat invatamantului face ca, in ciuda numarului mai mare de candidati, sa nu ne ajunga profesorii. In urmatorii cinci ani, o treime dintre dascalii actuali ies la pensie.

Examenul de titularizare are loc in data de 15 iulie.
Sursa protv.ro

vineri, 10 iulie 2009

Olimpic international la chimie: Nu m-am gandit niciodata ca trebuie sa raman in Romania pentru ca e nevoie de mine

Se pregateste sa participe la ultima olimpiada de chimie din viata lui si tinteste aurul. Vlad Puscasu face naveta Baia Mare-Bucuresti de trei ani si crede ca fara eforturi si performanta nu ar fi ajuns niciodata sa fie student la Massachusetts Institute of Technology (MIT), in SUA. HotNews Student a discutat cu Vlad despre pasiune, experienta olimpiadelor si avantajele lor, dar si despre rutina si visul de a pleca din Romania.

Eram genul de elev care fusese si la olimpiade de matematica, de romana, de fizica si nu era multumit de niciuna

HotNews.ro: De unde a pornit pasiunea ta pentru chimie?

Vlad Puscasu: Am inceput intr-a VIII-a, am luat o revista, am facut niste probleme din ea si le-am trimis, era ceva de genul "Gazetei matematice". Nu stiam prea bine ce vreau, erau o groaza de necunoscute pentru mine. Eram genul de elev care fusese si la olimpiade de matematica, si de romana si de fizica si nu era multumit de niciuna. Am zis sa incerc si la chimie si m-am trezit ca iau locul I la nationala.

HotNews.ro: Ai ajuns pur si simplu la nationala, fara o pregatire speciala?

Vlad Puscasu: Am avut o pregatire, dar nu foarte temeinic. Profesorul de atunci a pus foarte mult accent pe partea practica si asta m-a ajutat. Faceam foarte multe experimente in laborator si chiar ma pricepeam foarte bine. Am fost selectat in lotul Romaniei pentru Olimpiada Internationala de Stiinte, prima mea olimpiada internationala, in clasa a IX-a, in Indonezia. A fost frumos, foarte frumos. Am luat argint.

Atunci am vazut ca se poate si m-am apucat serios de chimie. La sfarsitul clasei a IX-a, inceputul clasei a X-a m-am calificat la Olimpiada Internationala de Chimie, atunci era foarte mare miza pentru ca nu se mai calificase niciun elev de clasa a X-a pana atunci, din partea Romaniei. Am luat argint la "cea mare", aur la Mendeleev, din nou argint la "cea mare" si aur la Mendeleev, intr-a XI-a si, acum, aur la Mendeleev si, sper, aur si la "cea mare", care se va tine la Cambridge, in Anglia.

N-am avut liceu, cum au avut altii

HotNews.ro: De ce ai spus ca nu se mai calificase niciun elev de varsta ta pana atunci? Cum se realizeaza, de fapt, selectia?
Vlad Puscasu-olimpic cu aur la chimie
Vlad Puscasu-olimpic cu aur la chimie
Foto: HotNews.ro

Vlad Puscasu: In lotul national largit, selectat pentru baraj, sunt 20 de elevi, cate 2-3 de la fiecare clasa. Insa la faza internationala, acolo unde nu merg decat patru oameni, clasa nu e criteriu de selectie. Acolo merg cei mai buni din cei 20. Cand am mers prima data, se tinea la Moscova si eu imi doream foarte mult sa vizitez Moscova, nu regret nicio clipa ca am participat.

Pe de o parte imi pare rau, asa, ca am lucrat foarte foarte mult si n-am mai avut putere si rabdare sa repet acelasi lucruri si intr-a XI-a si am lucrat mai mult pe langa. Am ramas cu chimia, dar nu mai am acelasi entuziasm si pasiune sau curiozitate, ca la inceput. Stiu insa ca, daca nu as fi facut toate astea, nu as fi reusit sa plec in America, la studii. De mic mi-am dorit sa invat acolo si altfel nu cred ca as fi reusit.

Toate experientele pe care le-am avut m-au maturizat si m-au schimbat foarte mult in toti acesti ani. N-am avut liceu, cum au avut altii. Trei luni pe an sunt plecat. Profesorii au fost foarte intelegatori si ei stiu ca nu as fi putut, ca nu as fi avut timp fizic sa am pregatesc pentru toate obiectele.

Profesorul trebuie sa stie sa incurajeze si sa te impresioneze

HotNews.ro: Cat a contat ajutorul venit din partea profesorului?

Vlad Puscasu: Rolurile profesorului sunt foarte diferite, cred ca de la o varsta la alta. Eu ce urmaresc la un profesor? Sa ma impresioneze, atat! Sa-mi ofere conditii de lucru. Cu profesoara actuala ma pregatesc din clasa a IX-a si, la inceput, chiar a tras de mine si am lucrat. Dar, dupa aceea, la un moment dat, a trebuit sa ma detasez si am lucrat foarte mult singur. Aud foarte multa lume ca spune ca "sunt multe chestii pe care nu le stie profa'". Normal ca nu le stie, pentru ca nu are de ce sa le stie, ca si eu, daca as fi profesor, n-as sta sa invat pentru un elev toate prostiile, ca sa i le predau dupa aceea. Se poate invata si individual.

Profesorul trebuie sa stie sa incurajeze si sa te impresioneze, sa-ti arate ceva care sa te faca sa vrei sa mai continui. Am comunicat foarte bine cu profesoara mea si asta e secretul cel mai important, mai important decat sa stea langa tine si sa-ti predea probleme. Si inainte de ea am avut parte de un profesor foarte bun. Iti trebuie anumite calitati pentru ca noi avem interese diferite fata de cele ale unui matematician sau informatician, noi suntem mai mult cu culori, structuri, decat cu numere, suntem mai practici.

Chimia este singura stiinta care te pune in contact cu absolut tot - biologie, fizica, matematica

HotNews.ro: Stii ca de multe ori matematicienii si fizicenii spun despre cei care sunt foarte buni la chimie ca ar fi tocilari si totul se rezuma la regula de 3 simpla?

Vlad Puscasu: Da, stiu, este vechea disputa. Chimia este singura stiinta care te pune in contact cu absolut tot - cu biologia, cu fizica, cu matematica. Avem biochimie, avem chimie fizica, imbina absolut toate stiintele. Cei de la fizica habar n-au de chimie, cei de la matematica habar n-au de chimie, noi trebuie sa stim din toate! La clasa, intr-adevar, totul se rezolva cu regula de trei simpla. Ce se intampla la clasa este total lipsit de substanta, la chimie. Pe cand, la fizica si al matematica se lucreaza serios, mult mai temeinic. Daca ar invata si ei macar putin din chimia pe care o stiu eu, ar vedea ca nu au dreptate.

HotNews.ro: Vezi altfel lumea?

Vlad Puscasu: Da, cred ca da. Sunt multe probleme pe care mi le pun, insa nu e ca si cum m-as uita la ceva si as vedea vibrand atomii. Sunt doar mai putin ignorant, iar daca as sti si din celelalte...ar fi mai completa viziunea.

HotNews.ro: Cum e sa fii cel mai bun?

Vlad Puscasu: Nu sunt cel mai bun, am fost si norocos. Am avut noroc ca am luat locul I intr-a VIII-a si ca m-am dus in Indonezia si asta m-a motivat. Eu ma bucur ca am fost primul si i-am incurajat si pe ceilalti. Mi-am dorit ca aceasta competitie sa nu degenereze si sa fie dominata de alte interese.

Cand ajungi sa abordezi chestii mai dificile, trebuie sa te limitezi strict pe ceea ce se cere la concurs

HotNews.ro: Se intampla sa primeze si alte interese?

Vlad Puscasu: Da, se intampla, deja isi pierde tot farmecul concursul. Si pregatirea pe care o facem pentru concursuri iti schimba total interesele. La inceput vezi totul ca pe ceva nou, descoperi si iti place. Cand ajungi sa abordezi chestii mai dificile, nu ai timp sa le faci pe toate si trebuie sa te limitezi strict pe ceea ce se cere la concurs. Pentru mine e aiurea, intri asa, intr-o cursa. Eu m-am si saturat sa nu mai am timp si de altceva.

HotNews.ro: Au meritat eforturile pe care le-ai facut in toti acesti ani?

Vlad Puscasu: Da, cred ca au meritat, m-au primit si la facultate, unde vroiam, la MIT. Vroiam la Columbia, dar asta e. Imi place ca te duci acolo si poti sa iti alegi ce cursuri vrei, nu conteaza ce ai facut. Imi asigura cam trei sferturi din costuri, vor mai completa ai mei cu aproximativ 12.000 de euro. Sper ca anul viitor sa imi acopere mai mult, n-am avut ce sa zic, e si criza. Daca nu, probabil va trebui sa iau niste imprumuturi, ma descurc, nu ma gandesc prea mult la asta. Parintii mei m-au sustinut intotdeauna, au stiut ca vreau sa plec, au incredere in mine.

As fi muncit mult mai mult daca n-as fi avut talent

HotNews.ro: Crezi ca talentul se mosteneste sau se dobandeste?

Vlad Puscasu: Nu stiu daca se mosteneste, ai mei nu prea au avut treaba cu chimia, mama e medic, tata e inginer, nu stiu. E vorba de foarte multa munca. As fi muncit mult mai mult daca n-as fi avut talent. Adica, as putea lucra luni intregi la matematica si tot n-as ajunge la Internationala, asta e sigur 100%. Conteaza si inclinatia.

HotNews.ro: Care este adversarul cel mai de temut al Romaniei la olimpiada intenationala?

Vlad Puscasu: Rusii iau toti aur, chinezii la fel, coreenii iau 3 medalii de aur din 4 sigur. Noi n-am mai luat aur din 2004, cred. As fi vrut sa iau anul trecut, am fost la 0.9 puncte de el. Sper ca anul asta sa reusesc. Anul trecut am avut toate sansele, pentru ca s-a tinut si in Ungaria. Fiecare tara are un specific de probleme, lucrasem inainte subiecte asemanatoare, ca sa stiu la ce sa ma astept.
Vlad Puscasu
Vlad Puscasu
Foto: HotNews.ro

La Moscova a fost foarte greu, unul dintre cele mai grele concursuri internationale de chimie dintotdeauna. Anul trecut eram bine pregatit, insa ne-au lovit cu un nou tip de probleme si a fost si mult, a fost foarte mult. Bine, am si gresit de la mine, pe langa, ca asa se intampla. Asa ca echipa a luat 3 argint si un bronz.

Mai este si Mendeleev-ul care este mult mai greu ca olimpiada mare, sunt niste subiecte facute de rusi, de la Lomonosov, din Moscova, sunt foarte dure. Imi place, in schimb, ca sunt concepute in asa fel incat trebuie sa te gandesti un pic. Nu se pune accent pe cunostinte, cat pe principii si logica. Am doua medalii de aur la el. Aurul de anul asta a fost mai slab decat cel de anul trecut, anul trecut am fost pe 2, anul asta pe 10.

Mi-ar placea sa fie un program mai centralizat pentru ca sunt multe carti, multe informatii, te pierzi in ele

HotNews.ro: Care este principiul de acordare a medaliilor?

Vlad Puscasu: Se dau cam 20 de medalii de aur, 40 de argint si 60 de argint. Altfel n-am lua nicio medalie, sunt sigur de asta. Pe primele locuri sunt chinezi, rusi, singaporezi, coreeni. Ei sunt genul de oameni care vin la olimpiada o data si bine. Fac sase luni de pregatire intensa numai pentru asta, lotul lor se stie inca din decembrie. Dar e mai bine si la noi, de la an la an.

Nu prea tinem legatura cu profesorii care ne pregatesc la Bucuresti. Eu invat de pe net sau ma duc la Cluj sa imi cumpar carti, cei de la Iasi invata de pe cartile de la Iasi, cei de la Bucuresti sunt cu cartile lor, nu suntem un grup compact. Mi-ar placea sa fie un program mai centralizat pentru ca asa sunt multe carti, multe informatii, te pierzi in ele daca nu stii ce sa alegi. Ar fi mult mai bine daca ar fi o singura carte si ar trebui sa o lucrezi pe aia de la inceput si pana la sfarsit.

HotNews.ro: Cum ai aplicat la universitate in SUA?

Vlad Puscasu: Am trimis tot felul de documente, am dat SAT-ul, n-am avut un scor extraordinar de mare, 2210 din 2400. Cred ca se pot obtine 2300-2350 destul de lejer, insa trebuia sa lucrezi foarte multe variante de subiecte, ori eu nu am facut chestia asta. Poate ca daca il aveam mai mare, m-ar fi primit si la Harvard si la Princeton, dar asta e.

M-am gandit foarte bine: las totul in urma si o iau de la zero

HotNews.ro: Ti-ar fi placut mai mult sa fii acceptat in alta parte?

Vlad Puscasu: Inainte mi-as fi dorit mult la Columbia, in New York, pentru ca de mic mi-am dorit sa traiesc acolo si au si un specific, te dezvolta multilateral. Si la MIT este in regula, sunt in jur de 4.000 de cursuri din care pot sa imi aleg si sunt mult mai optimist ca inainte. Aici am de ales intre 500, sa zicem, de cursuri umane. Nu stiu, parca toate suna bine si ai vrea sa le faci.

La Columbia era altfel, iti spuneau: trebuie sa le faci pe astea. Au fost si foarte multi aplicanti, cu 1000-2000 mai multi decat in anii trecuti si nu m-au primit. Dar nu mai conteaza, m-am gandit foarte bine inainte, las totul in urma si o iau de la zero. Daca n-o sa-mi placa, pot sa vin inapoi, insa vreau sa incerc, sa vad cum e sa fiu pe cont propriu. Mai vine cineva din Ramnicu-Valcea si mai sunt romani pe acolo. O sa vad.

HotNews.ro: De ce nu ti-ai depus candidatura si la Oxford sau Cambridge?

Vlad Puscasu: Pentru ca acolo trebuia sa imi aleg din primul an domeniul in care sa-mi iau diploma si chiar nu stiu ce sa aleg. Sa spun acum ca imi place organica si sa ma satur la un moment dat? Nu, chiar nu vreau asta! In liceu, dupa ce am intrat in circuitul de concursuri, n-am mai avut alta alternativa, insa acolo, daca nu imi place ceva, pot sa aleg altceva in orice moment. Poate ca daca ma ghidam dupa alte criterii, in Anglia ar fi fost mai bine - si mai aproape de casa si mai putin de platit. Mult mai putin de platit.

Nu iti vine sa stai aici sa inveti, ca te pierzi la un moment dat

HotNews.ro: Te-ai gandit cum ar fi sa ramai in Romania?

Vlad Puscasu: Nu stiu, ma uit ca la Facultatea de Chimie se duc tot mai multi studenti care nu au nicio treaba cu chimia. Nu iti vine sa stai aici sa inveti, ca te pierzi la un moment dat. Si nici cu cercetarea nu merge, ca m-am gandit si la asta. Ce sa fac cercetare in Romania? Inca ma mai gandesc daca sa fac cercetare pe unde ma duc sau sa fac altceva. Nu m-am gandit niciodata ca trebuie sa raman in Romania pentru ca e nevoie de mine, suntem in secolul XXI si ne confruntam cu globalizarea. Nu mai conteaza ca suntem americani sau romani, practic lucrezi in interesul tuturor. Daca o sa am ce sa fac in Romania, cu cea mai mare placere o sa vin inapoi.

HotNews.ro: Este ceva ce iti lipseste acum si speri sa gasesti acolo?

Vlad Puscasu: Imi doresc sa merg acolo si sa nu depind de nimeni, sa am bani cati am nevoie si sa fac ce vreau. Asta e, sa fac ce vreau si sa pot, sa am posibilitatea sa fac ce vreau! Nu obisnuiesc sa-mi fac planuri, lucrurile se schimba foarte rapid.
Sursa HotNews.ro

Afacerea Spiru Haret: Masinaria Spiru Haret are universitati in toate catunele / Ministrul minte cu nerusinare, nu am cerut sa ni se retraga acreditar

Zeci de mii de absolventi ai universitatilor particulare "Spiru Haret" si "Petre Andrei" din acest an nu isi vor primi diplomele. Ministerul Educatiei a eliminat "Spiru Haret" din lista institutiilor de invatamant acreditate la cererea acesteia, noteaza Gandul. In cazul Universitatii "Petre Andrei", este vorba de nerespectarea mai multor prevederi legale privind fuziunea cu o alta institutie si existenta a doua rectorate si doua senate.

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ca USH va primi diplome doar dupa ce se va supune evaluarii MEC. In prezent, "Spiru Haret" inregistreaza anual un numar de absolventi egal cu cel din toate universitatile romanesti la un loc, pe cifrele bugetate. "USH are universitati in toate catunele. Stiti cat este finantarea pentru fiecare student? 350 de euro pe an", a declarat pentru HotNews.ro Robert Lorentz, consilierul pe probleme de comunicare al ministrului Educatiei. "Este de laudat ca cineva s-a incumetat sa infrunte o astfel de masinarie", a adaugat consilierul.

Robert Lorentz a precizat ca un numar de aproape 60.000 de absolventi nu isi vor primi diplomele. In plus, MEC ia in calcul desfiintarea institutiilor.

Anul acesta, USH a solicitat un numar de circa 56.000 de diplome de absolvire cu antetul MEC.

Anul trecut, Senatul Universitatii Spiru Haret a decis sa reduca durata anilor de studiu in cazul Facultatii de Drept, de la 4 la 3, desi planul cadru al MEC nu permite acest lucru. Pentru a-si mentine decizia, USH a dat in judecata si a castigat un proces impotriva ministerului. Cotidianul Gandul noteaza ca USH ar fi solicitat in instanta si sa nu mai fie inclusa in Hotararea de Guvern emisa anual privind lista domeniilor de studii de licenta si lista universitatilor acreditate.

In ceea ce priveste Universitatea "Petre Andrei", aceasta a fuzionat cu Universitatea "Apolonia" in urma unei hotarari judecatoresti, ceea ce contravine prevederilor Legii Invatamantului. In prezent, UPA numara doua senate si doua rectorate.

Potrivit Hotararii de Guvern nr. 749 / 24.06.2009, publicata in Monitorul Oficial 465 / 6.07.2009, Ministerul Educatiei noteaza urmatoarele:

1. Curtea de Apel din Bucuresti, Sectia a 8-a Contencios Administrativ si Fiscal, prin Sentinta civila nr.3326 pronuntata in sedinta publica din data de 2 decembrie 2008, a eliminat Universitatea "Spiru Haret" din Bucuresti, la cererea acesteia, din Hotararea Guvernului nr.676/2007 privind domeniile de studii universitare de licenta, structurile institutiilor de invatamant superior si specializarile organizate de acestea, cu completarile ulterioare, si din Hotararea Guvernului nr.635/2008 privind structurile de invatamant superior si specializarile / programele de studii universitare de licenta acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu organizate de acestea, republicata.

2. Universitatea "Petre Andrei" din Iasi trebuie sa se conformeze prevederilor Legii nr.408/2002 privind infiintarea Universitatii "Petre Andrei" din Iasi. Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii va initia un proiect de hotarare de Guvern de completare a acestei hotarari, iar in caz de neindeplinire a acestor prevederi va demara procedura de intrare in lichidare.

3. Universitatea "Apolonia" din Iasi trebuie sa se conformeze prevederilor Legii nr.481/2002 privind infiintarea Universitatii "Apolonia" din Iasi, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii urmand a initia un proiect de hotarare a Guvernului de completare a prezentei hotarari; in caz contrar, urmeaza sa intre in lichidare.

George Nicolau, sef Departament Mass Media Spiru Haret: Ministrul minte cu nerusinare, nu am cerut sa ni se retraga acreditarea

Seful Departamentului Mass Media si PR din cadrul USH sustine ca ministrul Educatiei "minte cu nerusinare", intrucat Universitatea nu a facut niciodata o astfel de cerere in instanta, si anume retragerea acreditarii. El a precizat ca sesiunea de examene de licenta se va desfasura si anul acesta conform programului.
Sursa Hotnews

marți, 7 iulie 2009

Şoc pentru bugetari: salarii mai mici cu 7%

Sectorul bugetar ar putea suferi modificări atât la nivelul remuneraţiei angajaţilor, cât şi la capitolul posturilor din domeniu, dacă recesiunea economică se va adânci la circa 8%.

Salariile vor scădea cu cel puţin 7%, iar gradul de ocupare a locurilor de muncă din sectorul bugetar va coborî cu cel puţin 20% faţă de anul trecut, a declarat analistul economic Ilie Şerbănescu. Declaraţiile acestuia vin în urma unor prognoze privind scăderea economică de la 4,1% la 7-8%, în contextul evaluării ce va avea loc la începutul lunii august a acordului stand-by cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit unor surse citate de Mediafax.

„Gradul de ocupare va scădea cu cel puţin 20%, pentru că acordul cu FMI prevede diminuarea cheltuielilor bugetare de la 8,6% din PIB la 6,7%. România a tot încercat să amâne momentul prin împrumuturi, dar e inevitabil. E ceva ce ştiu toţi, dar nu vor să spună”, ne-a declarat analistul.

Cititi aici articolul integral

luni, 6 iulie 2009

Profesorii maramureseni acuza guvernul de dezmat pe bani publici

Fara prime de vacanta, dar si fara bani de salarii pentru ultimele trei luni din acest an. Asa stau lucrurile in cazul cadrelor didactice. Desi pentru unele categorii de bugetari exista bani de prime, profesorii sunt obligati sa accepte taierea inca unui drept salarial. Asta in conditiile in care in Maramures sunt inca scoli unde nu s-au acordat integral banii de concediu.

Profesorii nu vor primi prime de vacanta, dup cum este decizia guvernantilor. Nici macar drepturile salariale castigate in instanta nu vor fi acordate, pentru ca Ordonanta 71 blocheaza punerea in aplicare a sentintelor judecatoresti. Si, totusi, daca pentru dascali nu exista bani de prime de vacanta, pentru alte categorii de bugetari exista resurse financiare, ceea ce a atras inca o data nemultumirea sindicatelor din invatamant.

”Asistam la un dezmat cu banul public in conditii de criza, lucru pe care ar trebui sa-l analizeze nu numai clasa politica, ci intreaga societate civila. Este aberant ca in anii de criza sa dam la o categorie de bugetari prime, iar in paralel sa se vina cu ordonanta 71 si sa sa nu se mai poata da venituri salariale castigate in instanta, drepturi salariale pe venituri calculate gresit”, a afirmat liderul Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (SLI), Liviu Pop.

In Maramures exista in jur de 30 de unitati scolare unde s-au castigat procesele pentru acordarea primelor de vacanta, dar plata drepturilor este momentan blocata. Acum dascalii spera sa aiba castig de cauza la Curtea Constitutionala.

”Sindicatul Liber din Invatamant Maramures are in contractul colectiv de munca prevazute aceste sume, avem in jur de 30 de unitati scolare unde s-au castigat procesele cu prime de vacanta retroactiv, in unele unitati s-au acordat aceste prime. Ordonanta blocheaza punerea in aplicare a sentintelor judecatoresti executorii, SLI si FSLI au cerut Avocatului Poporului sa atace aceasta ordonanta la Curtea Constitutionala. in acest moment asteptam raspuns de la Curtea Constitutionala”, a subliniat Liviu Pop.

Nu este insa singura masura drastica luata in cazul profesorilor, pentru ca premierul Emil Boc a anuntat ca toate ministerele trebuie sa se incadreze in cheltuielile de buget care au ramas dupa rectificarea bugetara. In aceste conditii, dascalii din Maramures risca sa nu-si primeasca salariile pe ultimele trei luni din acest an, pentru ca nu mai exista resurse financiare.

”Ne-a revoltat declaratia domnului Boc. Daca a facut in cunostinta de cauza declaratia ca toate ministerele vor fi obligate sa se incadreze in cheltuielile de buget care au ramas dupa rectificarea bugetar, atunci e dramatic. In momentul de fata in Maramures nu mai avem bani de salarii pentru octombrie, noiembrie si decembrie. Tradus pe romaneste, inseamna ca la Ministerul Educatiei nu se vor mai primi bani pentru cheltuielile de salarii”, a concluzionat sindicalistul.

Acesta a mai aratat ca exista unitati scolare din judet unde nu s-au acordat integral nici banii de concediu, desi la inceputul vacantei aceste drepturi ar fi trebuit sa fie acordate. Sindicalistii au anuntat inca de pe acum ca in cazul in care lucrurile nu se vor indrepta, sunt posibile actiuni sindicale.

Autor: Camelia Tocaci

vineri, 3 iulie 2009

Reducerea salariilor va scoate profesorii in strada


Ministerul Muncii a diminuat drastic grila de salarizare pentru personalul din invatamant, astfel ca cel mai mare salariu brut din educatie ar ajunge la suma de 3.200 de lei. Acest lucru ar insemna ca, in cazul in care noua grila sa-r aplica de maine, ar exista angajati din sistemul de invatamant ale caror salarii ar fi mai mici decat cele actuale.


“Necazul este ca aceasta reducere s-a produs doar pe segmentul de coeficienti 1-8 din grila, adica nu la toate nivelele. In forma initiala a legii profesorul cu gradul 1, in forma de varf a carierei avea un coeficient de 9,17, dupa reducerea operata de Ministerul Muncii s-a ajuns la 5,45. Nu vom fi niciodata de acord cu aceste masuri, mai ales ca timp de trei luni noi tot am negociat aceste grile. Din aceasta cauza toata federatiile din invatamant au cerut ieri demiterea ministrului muncii, Marian Sarbu si a secretarului de stat Valentin Mocanu. Acesta din urma, paradoxal, a ajuns in aceasta functie datorita acordului politica intre PSD si CNSLR Fratia”, a declarat secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) si totodata presedintele Sindicatului Liber din Invatamant Maramures, Liviu Marian Pop.


Astazi FSLI va trimite si o scrisoare deschisa catre ministrul educatiei, ministrul muncii, cel de la finantie si prim-ministrului Emil Boc pentru a atrage atentia asupra incalcarii mai multor puncte din Acrodul semnat in data de 6 mai, conditie in care este posibila deschiderea conflictului de munca.


“In acest acord este cuprinsa si legea salarizarii unice, unde personalul din invatamant ar fi trebuit cuprins in primele pozitii, ori dupa reducerea operata de ministrul muncii acest lucru este departe de doleantele noastre”, a mai precizat Liviu Marian Pop (vezi VIDEO).


Profesorii sunt decisi ca in cazul in care aceste probleme nu vor fi reglementate pana in luna septembrie sa deschida conflictul de munca odata cu primul clopotel al viitorului an scolar.


Boicot la examenul de titularizare


Dupa ce au amenintat in van ca nu se vor prezenta la bacalaureat din cauza grilei de salarizare considerata o batjocura, profesorii nu se dezmint si avertizeaza cu privire la examenul de titularizare din 15 iulie, spunand ca tarifele propuse de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Invovarii nu au cum sa ii stimuleze sa ia parte la acest concurs. In aceste conditii ar putea sa apara probleme in alcatuirea comisiilor de concepere a subiectelor si a celor de evaluare.


“Noi vom aduce la cunostinta colegilor nostri tarifele propuse de minister si fiecare va fi liber sa decida pentru sine daca va participa sau nu la examenul de titularizare. Sumele sunt la fel de mici ca si cele de la bacalaureat deci este foarte posibil sa ne confruntam cu aceeasi problema – profesori insuficienti sau dascali mai putin pregatiti pusi sa corecteze lucrarile candidatilor”, a adaugat presedintele Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (vezi VIDEO).


Acesta spune ca si notele mari de la probele orale ale bacalaureatului au drept una dintre cauze faptul ca multi profesori buni s-au retras din comisiile de evaluare, lasand locul suplinitorilor si dascalilor de gimnaziu care au fost pusi sa corecteze lucrari si sa asculte elevii de liceu.


Tania Purcaru
Citynews

joi, 2 iulie 2009

Sindicatele nu au obţinut remuneraţii mai mari pentru supraveghetorii la titularizare

Sindicaliştii din educaţie au participat astăzi la discuţiile de la Ministerul Educaţiei privind plata cadrelor didactice care participă la supraveghere şi corectare la titularizare, dar nu au ajuns la un acord cu reprezentanţii instituţiei, care au propus sume considerabil mai mici decât anul trecut.
Foto (1)
Sindicatele nu au obţinut remuneraţii mai mari pentru supraveghetorii la titularizare Vezi Galerie Articol

"Nu am rezolvat nimic cu comisia de dialog. Ei au propus 25 de lei pentru supraveghere, faţă de 85 anul trecut, 5 lei pentru fiecare teză corectată, faţă de 7,5 lei anul trecut, iar pentru preşedinţii de comisii de examen nu se dau bani, pentru că li se acordă indemnizaţii de conducere. Nu puteam fi de acord cu asta, ne vom întâlni cu doamna ministru pentru alte discuţii, dar suntem sceptici că putem rezolva ceva", a precizat secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Constantin Ciosu.

Din cauza precedentului cu remuneraţia la Bacalaureat şi tezele unice, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ(FSLI) a anunţat că nici nu va participa la discuţii.

"Considerăm că nu este necesară prezenţa noastră, având în vedere faptul că Ordinul privind modul de plată a personalului didactic care a făcut parte din comisiile pentru organizarea şi desfăşurarea tezelor cu subiect unic la clasele a VII-a şi a VIII-a, a fost semnat de dumneavoastră într-o formă diferită decât cea negociată cu partenerii sociali, eliminând de la plată o parte a persoanelor implicate. De asemenea, pentru examenul naţional de bacalaureat din această vară, ministerul acordă personalului didactic participant la acesta sume derizorii, neacceptate de federaţia noastră", se arată în scrisoarea trimisă la minister de FSLI.

Examenul de titularizare va avea loc pe 15 iulie.



Sursa: NewsIn

miercuri, 1 iulie 2009

Examenul de bacalaureat va suferi modificări din anul şcolar 2009-2010

Examenul de bacalaureat va suferi modificări din anul şcolar 2009-2010

BAC: Intarziere de peste o ora in comunicarea subiectelor

Proba a cincea a bacalaureatului nu a inceput inca desi elevii se afla in salile de examen inca de la ora 8.30. Abia la ora 10.20 profesorii din centrele de examen au primit parolele necesare descarcarii subiectelor de pe internet. In acest moment se lucreaza la multiplicarea foilor cu cerinte, dupa care subiectele vor ajunge pe bancile elevilor in jurul orei 11.00.


“Se pare ca problemele au aparut din cauza faptului ca proba de astazi se desfasoara la 141 de materii la nivelul intregii tari. De aici si intarzierea in afisarea subiectelor pe internet si in comunicarea parolelor”, a declarat pentru citynews.ro purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Maramures, Pavel Filip.


Daca vor primi subiectele abia la ora 11.00, proba de astazi se va termina in jurul orei 14.00 si asta in ziua in care la Baia Mare sunt anuntate temperaturi de pana la 35 de grade Celsius, cele mai mari din intreaga tara.


Vom reveni cu amanunte. Ramaneti pe citynews.ro.

marți, 30 iunie 2009

Cei bogaţi în lipsuri şi îndatoriri

Cei bogaţi în lipsuri şi îndatoriri

Baia Mare: Lacăt pe internatul Liceului Sportiv

Persoanele cazate la internatul liceului băimărean sunt supărate că nu au unde să locuiască
O decizie „pe timp de criză” a direcţiunii i-a supărat pe mai mulţi elevi ce au fost cazate în anul şcolar 2008-2009 la internatul Liceului cu Program Sportiv Baia Mare. Ei acuză comitetul administrativ de preferenţialism şi spun că nu înţeleg gestul reprezentanţilor acestuia de a închide internatul pe perioada vacanţei. „Eu acum am terminat clasa a IX-a şi am fost cazată aici. Am venit la sfârşitul săptămânii trecute şi nu mi-au dat voie să dorm o noapte, aşa că am apelat la o prietenă”, spune Mădălina P. din localitatea Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj. „Am înţeles că internatul se închide pe timpul verii, dar ştiam că doar de la 1 iulie. Nu înţeleg de ce nu am putut să rămân măcar o noapte, pentru că era 26 iunie atunci când am solicitat cazarea şi mai erau elevi cazaţi în internat”, povesteşte tânăra.

Explicaţia direcţiunii nu a întârziat să apară, iar motivul pentru care tinerei nu i s-a permis să doarmă în internat a fost pus pe seama lipsei pedagogilor. „Pe timpul vacanţei nu avem pedagogi în internat, iar minorii trebuie supravegheaţi de aceştia. Ei sunt responsabilitatea noastră şi nu-i putem lăsa singuri. Pot, în schimb, să stea singuri elevii care au 18 ani”, spune directoarea liceului, Mariana Călin.

Supărate pe direcţiune sunt şi alte persoane ce au fost cazate în internatul cu pricina de ani buni de zile. „Eu locuiesc de mai mulţi ani în internat. Niciodată nu s-a închis pe timpul verii. M-au anunţat înainte cu două săptămâni că trebuie să părăsesc camera până la 1 iulie”, povesteşte un tânăr ce a vrut să rămână sub protecţia anonimatului. „Nu am unde să merg. Nu ştiu cum mă voi descurca”, adaugă acesta.

Buget de austeritate

Alegerea comitetului administrativ de a pune lacăt pe internat a fost determinată de... criza economică. „Avem buget de austeritate. Trebuie să facem economii. Îmi pare rău pentru cei care nu au unde să locuiască, dar a fost decizia comitetului administrativ şi sunt reguli de ordine interioară”, spune Mariana Călin. „În plus, clădirea necesită unele lucrări de reabilitare. Beciul este plin de apă, iar unele conducte trebuie schimbate. Nu pot să las întrega clădire funcţională doar pentru câteva persoane”, spune vehement directoare.

Aceasta mai arată că internatul va avea porţile deschise până la terminarea bacalaureatului 2009. „Normal că nu-i vom scoate afară din internat pe absolvenţii de a XII-a. Au fost elevii noştri şi îi lăsăm să-şi susţină examenele”, spune Mariana Călin.

Mai multe aflaţi în Adevărul de Seară!

vineri, 26 iunie 2009

Elevii nu mai primesc 200 de euro pentru cumpararea unui laptop

Guvernul a decis suspendarea programului prin care elevii si studentii din familii cu venituri mici primesc 200 de euro pentru achizitionarea unui calculator nou.

Ministrul educatiei, Ecaterina Andronescu, a motivat decizia prin faptul ca jumatate din cele 44.000 de cereri au fost depuse de catre elevii care declara "un venit zero" pe membru de familie. "Acest fapt indica un viciu al legii, deoarece, in mod normal, si familiile cele mai sarace beneficiaza macar de un ajutor social, astfel ca venitul declarat nu poate fi zero. In aceste conditii s-a decis suspendarea aplicarii prevederilor Legii 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar in vederea stimularii achizitionarii de calculatoare, pentru revizuirea criteriilor de eligibilitate si un control amanuntit al situatiei", a declarat Andronescu.

Sursa stiri.ro

Ministrul Marian Sârbu confirmă că salariile din Legea unică a salarizării bugetarilor au fost reduse cu 40%

Ministrul Marian Sârbu confirmă că salariile din Legea unică a salarizării bugetarilor au fost reduse cu 40%

marți, 16 iunie 2009

„Educatia ca prioritate nationala a fost si este un slogan în campania electorala”

„Educatia ca prioritate nationala a fost si este un slogan în campania electorala”

Experţii Ministerului Educaţiei cer 6 zile de şcoală pe săptămână

Specialiştii Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei au făcut o analiză prin care arată cât petrec elevii la şcoală, cât şi de ce chiulesc. Profesorii dau vina pe programa şcolară încărcată, însă nu recomandă tăierea orelor, ci extinderea orarului la şase zile pe săptămână.
Timpul pe care elevii de clasele a VIII-a şi a XII-a îl petrec la şcoală este în medie de 8 ore şi jumătate pe zi. Calculul ia în vedere şi pregătirile de plecare la ore, plus drumul către şcoală. O analiză făcută de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE) arată că orarul elevului este dezechilibrat. În prima zi a săptămânii, şcoala începe „în forţă”, cu toate că randamentul maxim al elevilor este în zilele de mijloc, adică miercurea şi joia. Elevii au câte 9 ore de luni până miercuri şi câte 7-8 ore la sfârşit de săptămână. Acesta este şi un motiv pentru care elevii chiulesc.
Ei stau în clasă cam 5 ore şi jumătate, mai puţin decât spune programa şcolară, se arată în studiul „Timpul şcolar”, realizat de ISE, în perioada 2006-2008, pe un eşantion reprezentativ de elevi şi profesori din 406 şcoli gimnaziale şi licee. Studiul nu a fost promovat de nici unul dintre reprezentanţii Ministerului Educaţiei, cu toate că a fost finalizat în decembrie 2008.

Cu toate că liceenii, teoretic, au mai multe ore în planul de învăţământ decât cei de clasa a VIII-a, ei stau mai puţin la şcoală decât aceştia, în medie cu 10 minute pe zi. Elevii se scuză, spunând că orarul şcolar săptămânal este încărcat sau chiar foarte încărcat. Şi profesorii cred acelaşi lucru, chiar dacă tocmai ei sunt cei care „aranjează” orarul fiecarei clase. Diriginţii au menţionat că există o medie de 22 de absenţe per elev în cadrul unui semestru, din care jumătate sunt nemotivate. Majoritatea elevilor spun că lipsesc pentru că au avut probleme de sănătate, alţii din cauza oboselii, dar şi din cauză că nu şi-au învăţat lecţia sau că nu şi-au făcut temele (aproape 30%). Unul din zece elevi recunoaşte că nu l-a interesat o anumită disciplină şi de aceea nu s-a mai dus la oră.

Ca soluţie, peste jumătate dintre profesori propun ca programa şcolară să fie revizuită. Doar un sfert dintre dascălii chestionaţi s-au gândit ca ar fi bine ca numărul de ore să fie redus, dar nu printr-o tăiere aşa cum a făcut-o Ministerul Educaţiei în luna aprilie, ci „prin prelungirea duratei programului şcolar la 6 zile pe săptămână şi/sau prin creşterea duratei anului şcolar”, se precizează în studiul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

În luna martie, Ministerul Educaţiei a decis că numărul de ore pentru elevii de liceu este prea mare şi că trebuie reduse. Potrivit ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, „tăierea” orelor a avut la bază ideea că, în învăţământul superior, studenţii au alocate 28 de ore pe săptămână, iar pentru elevii de 14-18 ani „programul supraîncărcat era cu atât mai dificil“. „În această etapă în care se desfăşoară în teritoriu mişcarea de personal, am redus numărul de ore de la 33-34, la unele licee, sau 37-38 la altele, la 30 de ore pe săptămână“, declara ministrul Educaţiei. Doar liceele vocaţionale de artă sau coregrafie vor avea 33 de ore pe săptămână, pentru că „elevii nu sunt solicitaţi foarte mult psihic, ci se consideră că fac orele din plăcere”, explica Doina Pană, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar. Modificările s-au făcut în funcţie de profil.

„Sunt peste 200 de specializări, iar noi am încercat să nu afectăm nici elevii şi nici normele profesorilor. Am făcut un compromis, pentru că elevii trebuie să-şi formeze anumite competenţe la sfârşitul celor 12 clase, dar şi să fie pregătiţi pentru examenul de bacalaureat”, a explicat secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Doina Pană. La profilul mate-info sau cele tehnologice s-a scos o oră de la cea de-a doua limbă străină şi la clasele a IX-a şi a XI-a s-a scos ora de consiliere care se făcea o dată pe an. Istoria românilor a fost scoasă din orarul elevilor de clasa a XII-a care învaţă la filiera tehnologică. Mai mult, orele de sport au iscat un adevărat scandal. Nu se vor mai face două ore de educaţie fizică, ci una obligatorie şi alte trei, despre care încă nu se ştie cum se vor aranja în orarul liceenilor.


Ce se învaţă mai mult la şcoală

În Europa, tendinţa generală este ca 25-30% din timpul total al învăţării să fie alocat limbii oficiale. Matematica ocupă în majoritatea ţărilor locul al doilea sau educaţia artistică (Danemarca, Estonia, Ungaria, Finlanda, Suedia şi Norvergia). Totodată, şcolile îşi pot alege singure numărul de ore pentru unele discipline. În schimb, în România, flexibilitatea distribuirii numărului de ore este redusă.

La clasele I-IV, primele trei locuri sunt ocupate de română, matematică (15% din numărul orelor) şi educaţie fizică (10%), urmate de religie, limbi străine (5%) şi, abia pe ultimul loc, ştiinţele naturii.

La clasele V-VIII, distribuirea orelor este alta: româna, matematica, ştiinţele naturii şi limbile străine (15% din timpul total de studiu), urmate de ştiinţe sociale, educaţie fizică, muzică, desen şi religie.
Sursa Cotidianul

Archives

Sunt interesat de acest blog

Liviu Pop - Seminar Intrenational FSLI la Ocna Sugatag

Liviu Pop la Seminarul FSLI de la Ocna Sugatag (partea a II-a)

Seminarul International FSLI de la Ocna Sugatag - discutii

Liviu Marian Pop este vechiul dar si noul presedinte al Sindicatului Liber din Invatamant Maramures

http://www.antena3.ro/stiri/romania/ultima-runda-de-negocieri-in-educatie-sindicalistii-decid-daca-mai-intra-in-greva_70832.html
http://videonews.ro/action/viewvideo/12242/Iata-cum-au-negociat-profesorii-in-spatele-usilor-inchise/

conferinta

http://www.youtube.com/watch?v=G_rarUCDjuQ