Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni, săptămâna viitoare, cu federaţiile sindicale din învăţământ, în prezenţa ministrului Educaţiei, pentru a discuta problemele sistemului, au declarat lideri de sindicat participanţi la întâlnirea de la Cotroceni.
"Preşedintele a recunoscut că în zona de educaţie este o problemă legată de promisiunile electorale şi de realităţile anului 2009 şi a fost de acord să organizeze o întâlnire cu toate federaţiile din învăţământ, pentru că vrea să se descarce de apăsarea asta a angajamentelor neonorate", a declarat Marius Petcu, preşedintele CNSLR, la finalul discuţiilor de la Palatul Cotroceni, ce au durat mai bine de două ore.
La rândul său, Aurel Cornea, preşedinte CSDR, a spus că i-a prezentat şefului statului toate problemele din învăţământ şi că, la propunerea şefului statului, în săptămâna următoare ar urma să aibă loc o întâlnire numai pe probleme de învăţământ cu federaţiile sindicale din învăţământ. "Acum pot anunţa angajamentul domnului preşedinte de a se întâlni cu noi şi a rezolva toate problemele la care am făcut referire", a spus Cornea."Nu plec foarte fericit. Ce pot să vă spun însă, şi mă voi referi în mod deosebit la învăţământ, este faptul că am ridicat domnului preşedinte Traian Băsescu toate problemele care frământă învăţământul românesc la ora actuală. Am explicat care este stadiul reformei în învăţământ, care sunt angajamentele pe care noi ni le-am asumat prin strategia pe care am semnat-o în prezenţa domniei sale privind dezvoltarea învăţământului.
De asemenea, i-am adus în atenţie celelalte probleme stringente, începând cu legea privind majorarea salariilor în învăţământ, continuând cu sporurile referitor la care există un articol ce ar urma să ni se aplice şi nouă în cazul în care rectificările de buget vor fi negative", a precizat Cornea. Preşedintele FSLI a spus că a abordat şi problema descentralizării în învăţământ şi i-a prezentat preşedintelui punctele de vedere ale primarilor şi consiliului interministerial cu referire expresă la dorinţa expresă a acestora de a prelua," în mod abuziv", numirea directorilor şi profesorilor de şcoli."Acest lucru li se pare de neecceptat federaţiilor din învăţământ. Domnia sa a acceptat punctul nostru de vedere", a precizat Cornea.
Sursa: NewsIn
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
PRESA
Adunate de prin
- Adevarul (6)
- Antena 3 (2)
- Arad (2)
- citynews (23)
- Constanta (1)
- cotidianul (9)
- Cuget Liber (2)
- edu.ro (1)
- edumanager (2)
- emaramures (16)
- Eveniment de Olt (1)
- Evz (3)
- Gandul (19)
- Gardianul (3)
- Gazeta de Maramures (1)
- Glasul Maramuresului (2)
- Graiul Maramuresului (2)
- hotnews (2)
- Infomm (4)
- Informatia zilei (6)
- Maramures (7)
- Mediafax (1)
- newsin (7)
- obiectiv (1)
- obiectivdesuceava (1)
- Olt (2)
- Ploiesti (1)
- Pro Tv (1)
- Realitatea TV (21)
- romania libera (2)
- Sighetonline (2)
- Stiri.rol (2)
- Suceava (3)
- Tribuna invatamantului (2)
- Vaslui (1)
- Viata Libera (1)
- www.botosaneanul.ro (1)
- Ziare (1)
- ziare.com (2)
- Ziarul de Bacau (1)
- Ziarul de Iasi (1)
- ziua (2)
Ne inspiram din
Pe CITYNEWS
- 25.05.2010 Dascalii acuza ministerul de incercari de intimidare
- 09.09.2008 SLIMM nu va boicota inceputul anului scolar
- 13.10.2008 Personalul nedidactic, in prag de greva
- 01.10.2008 Salarii mai mari pentru dascalii maramureseni
- 20.12.2008 Situatia tichetelor cadou in Maramures
- 08.12.2008 Tichete cadou pentru dascalii maramureseni
- 05.01.2009 Profesorii, fortati sa aleaga intre catedra si pensie
- 20.02.2009 Liviu Pop, inca 5 ani la sefia Sindicatului din Invatamant
- 23.03.2009 Referendum national pe tema descentralizarii
- 16.03.2009 Profesorii amana pichetarea Prefecturii Maramures
- 10.03.2009 Istoria eliminata de la clasa a XII-a
- 02.03.2009 Profesorii se pregatesc de greva generala
- 27.04.2009 Profesorii boicoteaza tezele unice
- 25.05.2009 Fara teze unice si Bac la doar trei materii
- 08.05.2009 Dascalii s-au ales doar cu promisiuni
- 5.06.2009 EDUCATIE - Bani de concedii dati in transe
- 5.06.2009 Flori pentru dascalii maramureseni
- 03.07.2009 Reducerea salariilor va scoate profesorii in strada
- 28.08.2009 Sindicalistii vor referendum pentru Codul Educatiei
- 14.08.2009 Legea salarizarii pune in pericol inceputul anului scolar
- 14.08.2009 Liceu de arta... pe butuci
- 14.09.2009 Profesorii au protestat in fata Prefecturii Maramures
- 18.09.2009 Dascalii decid: greva generala si demisie in bloc
- 07.09.2009 Profesorii nu vor concediu fortat
Archives
-
►
2010
(36)
- ► septembrie (1)
-
▼
2009
(109)
- ► septembrie (3)
-
▼
martie
(20)
- Sindicaliştii din educaţie se vor întâlni cu preşe...
- Profesorii vor decide dacă declanşează greva, prin...
- Băsescu se va întâlni cu sindicatele din învăţămân...
- Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant isi r...
- Ecaterina Andronescu vrea ca profesorii să fie tit...
- Primarii, stăpânii şcolilor, după descentralizare
- FSLI ar putea denunţa „Strategia pentru Educaţie“ ...
- Conducerea judeţului promite din nou dascălilor că...
- Elevii de liceu vor decide câte ore de sport fac
- Au fost definitivate noile planuri cadru din învăţ...
- Profesorii vor primi note de la colegi, directori,...
- Elevii de a XII-a vor invata alternativ istorie si...
- Absolventii de clasa a XII-a nu vor invata Istoria...
- Prefectul si-a pus in cap fostii colegi din invata...
- Sindicalistii contesta scoaterea istoriei din orar...
- PROTEST DASCALI – Sindicalistii din invatamant rec...
- Sporurile cadrelor didactice nu vor fi reduse, a a...
- Lasati copiii sa faca sport!
- Profesorii cer guvernului să nu le ia suta de euro...
- Profesorii cer guvernului să nu le ia suta de euro...
Sunt interesat de acest blog
My blog is worth $0.00.
How much is your blog worth?
Liviu Pop - Seminar Intrenational FSLI la Ocna Sugatag
Liviu Pop la Seminarul FSLI de la Ocna Sugatag (partea a II-a)
Seminarul International FSLI de la Ocna Sugatag - discutii
Liviu Marian Pop este vechiul dar si noul presedinte al Sindicatului Liber din Invatamant Maramures
http://www.antena3.ro/stiri/romania/ultima-runda-de-negocieri-in-educatie-sindicalistii-decid-daca-mai-intra-in-greva_70832.html
http://videonews.ro/action/viewvideo/12242/Iata-cum-au-negociat-profesorii-in-spatele-usilor-inchise/
conferinta
http://www.youtube.com/watch?v=G_rarUCDjuQ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu