marți, 7 septembrie 2010

Actiuni in instanta si proteste pregatite de sindicalistii din invatamant pentru primul semestru al noului an scolar

Sindicalistii din educatie pregatesc actionarea in instanta a inspectoratelor scolare judetene si a unitatilor de invatamant, din cauza reducerii salariale cu 25 % aplicata pentru lunile iulie si august. De asemenea, liderii FSLI ameninta ca vor ataca in contencios administrativ hotararile Ministerului Educatiei prin care a fost modificata componenta consiliilor de administratie ale scolilor si prin care s-a dispus reorganizarea Casei Corpului Didactic, a palatelor copiilor si cluburilor sportive scolare. Sindicalistii sunt decisi chiar sa desfasoare actiuni de protest pe intreaga perioada a semestrului intai al noului an scolar.

In perioada 7-8 septembrie, la nivelul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) se va intruni Departamentul Juridic, ocazie cu care va fi finalizat modelul de cerere de chemare in judecata a inspectoratelor scolare judetene si a unitatilor scolare, ca urmare a reducerii salariale cu 25 % aplicata pentru lunile iulie-august. In opinia sindicalistilor, aceasta diminuare a salariilor este ilegala.

“Aceasta reducere cu 25 % a salariilor este total ilegala, deoarece in iulie-august, personalul era in concediu de odihna. Drept urmare, in 7 si 8 septembrie Departamentul Juridic se intruneste in sedinta pentru a intocmi modelul de cerere de chemare in judecata a Inspectoratelor Scolare Judetene si a unitatilor scolare pentru a recupera cei 25 % care au fost luati pe perioada concediului de odihna”, a declarat secretarul general al FSLI si liderul Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (SLIMM), Liviu Marian Pop.

Liderul de sindicat a mai aratat ca in acelasi timp este pregatita si actiunea de atacare in contencios administrativ a ordinului Ministerului Educatiei prin care au fost reorganizate Casa Corpului Didactic, palatele copiilor si cluburile sportive scolare. Conform sindicalistului, aceste institutii vor avea “o activitate foarte redusa”, pentru ca nu vor dispune de personal suficient.

Si pe plan judetean sunt avute in vedere diverse actiuni, cum ar fi continuarea proceselor dascalilor, vizavi de legea 221, care prevede majorarea salariala cu 33 %.

“In peste 90 % din unitatile scolare, colegii nostri au castigat. Luna aceasta demaram procesele pentru reincadrarea de la 1 ianuarie 2010 in concordanta cu legea 221. Noi am castigat pe perioada 1 octombrie – 1 decembrie 2009 salariile conform acestei legi. Dorim sa facem reincadrarea in cuantumul acestei legi de la 1 ianuarie 2010”, a explicat Liviu Pop care a punctat ca pentru obtinerea banilor castigati prin sentinte judecatoresti, se va merge chiar pana la CEDO.

Totodata sindicalistii pregatesc un calendar de actiuni de proteste care ar urma sa se desfasoare pe perioada semestrului intai. O decizie in acest sens va fi luata la Colegiul National al FSLI, care va avea loc in perioada 9-12 septembrie la Suceava.
www.emaramures.ro

Sunt interesat de acest blog

Liviu Pop - Seminar Intrenational FSLI la Ocna Sugatag

Liviu Pop la Seminarul FSLI de la Ocna Sugatag (partea a II-a)

Seminarul International FSLI de la Ocna Sugatag - discutii

Liviu Marian Pop este vechiul dar si noul presedinte al Sindicatului Liber din Invatamant Maramures

http://www.antena3.ro/stiri/romania/ultima-runda-de-negocieri-in-educatie-sindicalistii-decid-daca-mai-intra-in-greva_70832.html
http://videonews.ro/action/viewvideo/12242/Iata-cum-au-negociat-profesorii-in-spatele-usilor-inchise/

conferinta

http://www.youtube.com/watch?v=G_rarUCDjuQ