sâmbătă, 13 decembrie 2008

Agenda Guvernului vine de la Cotroceni

În prima săptămână de la instalare, noul Guvern va adop­ta în procedură de urgenţă bugetul pe 2009. Negocierile pentru programul comun de guvernare au fost făcute cu resursele de finanţare pe masă. Joi, cele două partide au avut o discuţie cu reprezentanţii BNR şi ai Ministerului de Finanţe privind indicatorii economici cu care se încheie anul 2008.
Datele aflate nu corespund previziunilor optimiste de până acum: deficitul bugetar va fi între 4-4,2, inflaţia va fi de 6% şi este de aşteptat ca încasările la bugetul de stat să fie mai mici decât sumele preconizate.
Majorarea cu 50% a salariilor profesorilor a fost discutată ţinând cont de resurse. Negociatorii au luat în calcul o creştere în etape a salariilor. Într-o primă etapă ar putea creşte salariile mici şi apoi, cele din categoriile superioare din învăţământ.
PDL şi PSD vor încheia, în cazul definitivării coaliţiei, un proiect de acord politic şi un document privind principalele direcţii strategice anticriză pe 2009. Timp de două zile, echipe diferite de negociatori din partea celor două partide au discutat principalele măsuri din sănătate, din educaţie, din sistemul de pensii şi din agricultură. Raportul cotroceniului, baza noii constituţiiNegocierile dintre cele două partide s-au referit şi la proiectele Preşedinţiei. PDL are în vedere ca strategiile privind educaţia, sănătatea şi patrimoniul naţional, elaborate de comisiile prezidenţiale, să fie însuşite de coaliţie. Cele două partide s-au pus de acord, în principiu, asupra necesităţii modificării Constituţiei, în următorii ani. Potrivit surselor citate, întâi va fi făcut public raportul comisiei prezidenţiale privind modificarea Constituţiei pe care partidele vor fi libere să îl amendeze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Archives

Sunt interesat de acest blog

Liviu Pop - Seminar Intrenational FSLI la Ocna Sugatag

Liviu Pop la Seminarul FSLI de la Ocna Sugatag (partea a II-a)

Seminarul International FSLI de la Ocna Sugatag - discutii

Liviu Marian Pop este vechiul dar si noul presedinte al Sindicatului Liber din Invatamant Maramures

http://www.antena3.ro/stiri/romania/ultima-runda-de-negocieri-in-educatie-sindicalistii-decid-daca-mai-intra-in-greva_70832.html
http://videonews.ro/action/viewvideo/12242/Iata-cum-au-negociat-profesorii-in-spatele-usilor-inchise/

conferinta

http://www.youtube.com/watch?v=G_rarUCDjuQ