• POP: „Ne aflăm la mijloc de an şcolar (…), iar colegii noştri pensionari sînt în totală derută”
Printr-o Ordonanţă de Urgenţă din 30 decembrie anul trecut, se modificau acte normative în domeniul pensiilor de stat şi de serviciu, fiind interzis cumulul pensiei cu salariul în sistemul public (nu şi în cel privat). În plus, Ordonanţa de Urgenţă stabileşte că persoanele care au primit plăţi compensatorii, cu ocazia pensionării, vor fi obligate să le returneze în cazul în care se reangajează în sistemul public. Această ordonanţă are repercusiuni şi în domeniul învăţămîntului.
Explicaţiile (dar şi semnalele de alarmă) au venit din partea prof. Liviu Marian POP – preşedintele Sindicatului Liber din Învăţămînt Maramureş (SLÎMM): „Să pornim discuţia de la un aspect simplu: pensionarii nu ocupă în învăţămînt decît acele posturi pentru care nimeni altcineva, în afara celor necalificaţi, nu a optat. Aşadar, dacă aceşti pensionari vor renunţa să mai lucreze şi vor prefera să îşi păstreze pensia, în locul lor se vor încadra necalificaţi. Ne aflăm la mijloc de an şcolar, mai sînt trei săptămîni din semestrul I, iar colegii noştri pensionari sînt în totală derută. La nivelul Maramureşului există, din datele noastre, peste 100 de cadre didactice pensionare care lucrează, fie în regim de plată cu ora, fie în situaţia de cumul. Să mai spunem că în Maramureş există deja circa 2.000 de suplinitori (din 6.500 catedre disponibile), iar în anul şcolar trecut la nivelul judeţului au fost peste 250 de necalificaţi în învăţămînt.
Cu această ordonanţă de urgenţă, riscăm să creştem acest număr al persoanelor necalificate care se ocupă de educaţia copiilor noştri”. La nivelul ţării, din informaţiile furnizate de preşedintele SLÎMM, există 80.000 suplinitori, 11.000 necalificaţi şi 4.000 persoane fără studii superioare.
Situaţia cea mai delicată se înregistrează în rîndul educatoarelor şi al învăţătoarelor, acolo unde, plata cu ora nefiind posibilă, pensionarii trebuie să aleagă: renunţă la pensie sau la salariu. Alegerea cea mai logică ar fi în favoarea salariului, deoarece diferenţele ating chiar şi peste 450 lei. În Maramureş, din datele furnizate de Liviu Marian Pop, există peste 30 de posturi de educatoare şi învăţătoare ocupate de pensionari.
Acest subiect va fi abordat în cursul acestei zile de preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLÎ), din care face parte şi sindicatul maramureşean, la întîlnirea cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI).
Ramona-Ioana POP
ARMONII CULTURALE DE PRIMĂVARĂ. DUBLĂ LANSARE DE CARTE
Acum o săptămână
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu