Premierul Emil Boc a declarat vineri, într-o conferinţă de presă de la Palatul Victoria, că va menţine Ordonanţa de Urgenţă care interzice cumulul pensie-salariu şi că va trimite şi explicaţii către Curtea Constituţională.
Premierul Emil Boc a declarat că Guvernul nu renunţă la aplicarea OUG privind interzicerea angajaţilor de stat, care sunt şi pensionari, să cumuleze cele două venituri.
"Dacă noi permitem acest dezmăţ şi desfrâu pe bani publici, cum ne-am putea îndeplini obligaţia de a putea asigura resurse minimale pentru toate categoriile sociale. Nu îngrădim dreptul la muncă, dimpotrivă îl încurajăm, dar pe bani publici o persoană poate să aibă fie loc de muncă, fie pensie", a declarat Emil Boc.
Guvernul a formulat răspunsul la sesizarea de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul poporului în legătură cu OUG 230/2008, care va fi trimis Curţii Constituţionale şi în care se argumentează că prevederile Ordonanţei de urgenţă sunt constituţionale.
"Am discutat în cadrul Guvernului şi am răspunsul la sesizarea pe care a făcut-o Avocatul Poporului, răspuns care va fi trimis Curţii Constituţionale. Guvernul îşi menţine această ordonanţă care interzice cumulul între pensie şi salariu. Considerăm că această soluţie este în primul rând morală. Ea realizează un act de dreptate în sistemul public. Ţinta noastră nu o reprezintă nici profesorii, nici actorii, nici asistenţii maternali, nici asistenţii pentru persoanele cu dizabilităţi şi care pot, în continuare, să-şi continuă activitatea în regim de convenţie civilă", a afirmat Emil Boc.
"Avocatul Poporului spune că încălcăm dreptul la muncă. Noi nu îngrădim dreptul la muncă, noi spunem că angajatul trebuie să aleagă. Nu putem continua acest dezmăţ. Pe bani publici o persoană poate avea doar pensie sau salariu", a mai declarat Emil Boc.
Pe de altă parte, Marian Sârbu, ministrul Muncii, a declarat că ideea de victime colaterale, care face referire la asistenţii personali care îngrijesc fie copii orfani, fie persoane adulte cu handicap, este exagerată. Potrivit lui Sârbu, în prezent, în România există aproximativ 110.000 de persoane cu handicap care au dreptul la asistenţă personală. Din aceştia, 40.000 nu folosesc acest drept, ci beneficiază de o indemnizatie directă de la stat, de aproximativ 400 de lei, adică de banii pe care altfel ar trebui să îi plătească acestui tip de asistenţă personală. Aproximativ 70.000 de persoane adulte cu handicap folosesc acest tip de asistenţă. Dintre aceştia, doar jumătate folosesc serviciile unor persoane aflate în situaţia de pensionare. Potrivit ministrului Muncii, pentru toţi asistenţii aflaţi la pensionare soluţia de plată poate fi convenţia civilă, încheiată între primărie şi asistentul personal.
În România sunt aproximativ 15.000 de asistenţi personali, dintre care doar 520 de persoane sunt în situaţia de a fi pensionate. Sârbu a mai precizat că, cel mai adesea, persoanele cu handicap optează pentru îngrijitori din propria familie. În aceste cazuri, persoana cu handicap poate opta să primească ea însăşi banii, care astfel rămân în familie."Ideea acreditată de victime colaterale este, după părerea mea, exagerată, dacă nu chiar lipsită de temei", a conchis Marian Sârbu.
Sursa: Realitatea.net
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
PRESA
Adunate de prin
- Adevarul (6)
- Antena 3 (2)
- Arad (2)
- citynews (23)
- Constanta (1)
- cotidianul (9)
- Cuget Liber (2)
- edu.ro (1)
- edumanager (2)
- emaramures (16)
- Eveniment de Olt (1)
- Evz (3)
- Gandul (19)
- Gardianul (3)
- Gazeta de Maramures (1)
- Glasul Maramuresului (2)
- Graiul Maramuresului (2)
- hotnews (2)
- Infomm (4)
- Informatia zilei (6)
- Maramures (7)
- Mediafax (1)
- newsin (7)
- obiectiv (1)
- obiectivdesuceava (1)
- Olt (2)
- Ploiesti (1)
- Pro Tv (1)
- Realitatea TV (21)
- romania libera (2)
- Sighetonline (2)
- Stiri.rol (2)
- Suceava (3)
- Tribuna invatamantului (2)
- Vaslui (1)
- Viata Libera (1)
- www.botosaneanul.ro (1)
- Ziare (1)
- ziare.com (2)
- Ziarul de Bacau (1)
- Ziarul de Iasi (1)
- ziua (2)
Ne inspiram din
Pe CITYNEWS
- 25.05.2010 Dascalii acuza ministerul de incercari de intimidare
- 09.09.2008 SLIMM nu va boicota inceputul anului scolar
- 13.10.2008 Personalul nedidactic, in prag de greva
- 01.10.2008 Salarii mai mari pentru dascalii maramureseni
- 20.12.2008 Situatia tichetelor cadou in Maramures
- 08.12.2008 Tichete cadou pentru dascalii maramureseni
- 05.01.2009 Profesorii, fortati sa aleaga intre catedra si pensie
- 20.02.2009 Liviu Pop, inca 5 ani la sefia Sindicatului din Invatamant
- 23.03.2009 Referendum national pe tema descentralizarii
- 16.03.2009 Profesorii amana pichetarea Prefecturii Maramures
- 10.03.2009 Istoria eliminata de la clasa a XII-a
- 02.03.2009 Profesorii se pregatesc de greva generala
- 27.04.2009 Profesorii boicoteaza tezele unice
- 25.05.2009 Fara teze unice si Bac la doar trei materii
- 08.05.2009 Dascalii s-au ales doar cu promisiuni
- 5.06.2009 EDUCATIE - Bani de concedii dati in transe
- 5.06.2009 Flori pentru dascalii maramureseni
- 03.07.2009 Reducerea salariilor va scoate profesorii in strada
- 28.08.2009 Sindicalistii vor referendum pentru Codul Educatiei
- 14.08.2009 Legea salarizarii pune in pericol inceputul anului scolar
- 14.08.2009 Liceu de arta... pe butuci
- 14.09.2009 Profesorii au protestat in fata Prefecturii Maramures
- 18.09.2009 Dascalii decid: greva generala si demisie in bloc
- 07.09.2009 Profesorii nu vor concediu fortat
Archives
-
►
2010
(36)
- ► septembrie (1)
-
▼
2009
(109)
- ► septembrie (3)
-
▼
ianuarie
(17)
- Lefurile din educatie si sanatate ar putea fi majo...
- Ordonanta impotriva cumulului pensie-salariu, neco...
- Elevul de la liceul 12 a fost atacat cu sabia pent...
- Criteriile de salarizare a profesorilor dupa perfo...
- Profesorii refuza sa mai corecteze tezele pe indem...
- Unde dai si unde face “Boc”
- Elevii a patru şcoli din Arad învaţă de o săptămân...
- La grădiniţele din Ploieşti locurile la grupa mică...
- O grădiniţă din Sighetu Marmaţiei este închisă, di...
- Andronescu promite ca salariile profesorilor unive...
- BOC: Guvernul menţine OUG care interzice cumulul p...
- Federaţia Alma Mater ameninţă că va bloca sesiunea...
- Avocatul Poporului a contestat OUG privind cumulul...
- Numărul necalificaţilor din învăţămîntul maramureş...
- Andronescu: Majorările salariale pentru cadrele di...
- Noua titulatura a Ministerului Educatiei va costa ...
- Criza financiara goleste cancelariile scolilor
Sunt interesat de acest blog
My blog is worth $0.00.
How much is your blog worth?
Liviu Pop - Seminar Intrenational FSLI la Ocna Sugatag
Liviu Pop la Seminarul FSLI de la Ocna Sugatag (partea a II-a)
Seminarul International FSLI de la Ocna Sugatag - discutii
Liviu Marian Pop este vechiul dar si noul presedinte al Sindicatului Liber din Invatamant Maramures
http://www.antena3.ro/stiri/romania/ultima-runda-de-negocieri-in-educatie-sindicalistii-decid-daca-mai-intra-in-greva_70832.html
http://videonews.ro/action/viewvideo/12242/Iata-cum-au-negociat-profesorii-in-spatele-usilor-inchise/
conferinta
http://www.youtube.com/watch?v=G_rarUCDjuQ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu