Diplomele false sau titlurile universitare obţinute ilegal trebuie să facă obiectul unor anchete serioase, consideră Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice. Reprezentanţii organizaţiei cer preşedintelui, premierului, Ministerului Educaţiei, DNA şi Agenţiei Naţionale de Integritate să-i sancţioneze pe vinovaţi.
Printre neregulile semnalate se află cazurile mai multor Universităţilor din Oradea, Iaşi sau Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti, unde s-au eliberat diplome false unor români sau străini. Alte nereguli sunt completarea unor note în cataloage contra unor sume importante de bani, fără ca studenţii să dea examen.
Membrii Asociaţiei atrag atenţia că la Universitatea de Agronomie din Bucureşti au fost fraudate concursuri pentru obţinerea titlurilor universitare. Organizaţia solicită cercetarea disciplinară a persoanelor implicate în aceste nereguli, precum şi prevenirea unor situaţii similare pe viitor.
Sursa: Realitatea TV
ARMONII CULTURALE DE PRIMĂVARĂ. DUBLĂ LANSARE DE CARTE
Acum o săptămână
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu