vineri, 27 februarie 2009

Profesorii ar putea rămâne fără salariul de merit, iar elevii fără subvenţia pentru transport

Elevii, studenţii şi profesorii ar putea să nu mai primească subvenţii pentru transport, iar legea care reglementează practica profesională şi finanţarea acesteia ar putea fi abrogată, potrivit proiectului de ordonanţă obţinut de NewsIn, înregistrat la Guvern cu numărul 304 din 24 februarie 2009.

Potrivit documentului citat, Guvernul propune reducerea cheltuielilor bugetare în principal prin neacordarea salariului de merit, eliminarea primelor, a premiilor şi neplata orelor suplimentare.Mai mult, prin două articole de lege, 21 şi 22, guvernul propune să se reducă cheltuielile şi prin renunţarea la subvenţiile pentru transport şi pentru practica elevilor şi profesorilor.
Mai exact, prin cele două articole s-ar putea modifica Legea 315/2006, astfel încât profesorii de peste 35 de ani să nu mai primească câte 100 de euro pentru materiale didactice şi s-ar abroga Legea 258/2007, prin care, în prezent, se reglementează modul în care statul subvenţionează stagiile de practică obligatorii pentru elevi şi studenţi şi Legea 291/2007, care cuprinde prevederi despre decontarea transportului la elevi, studenţi, pentru naveta în mediul rural.
În proiectul de ordonanţă apar chiar modificări ale metodologiei de pregătire a elevilor, potrivit cărora în ciclul primar orele de sport să nu se mai facă cu un profesor de specialitate, ci cu învăţătorul.
În nota de fundamentare a proiectului, semnată şi parafată de ministrul Muncii, Marian Sârbu, se arată că guvernul a luat decizia formării unui colectiv de lucru compus din reprezentanţi ai ministerelor Muncii şi Finanţelor şi ai Secretariatului General al Guvernului. Semnatarii proiectului care cuprinde măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare sunt vice prim-ministrul Dan Nica, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, ministrul Muncii, Marian Sârbu, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, ministrul Internelor, Liviu Dragnea, Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Szakal Andras Zsolt şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Sursa: NewsIn

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sunt interesat de acest blog

Liviu Pop - Seminar Intrenational FSLI la Ocna Sugatag

Liviu Pop la Seminarul FSLI de la Ocna Sugatag (partea a II-a)

Seminarul International FSLI de la Ocna Sugatag - discutii

Liviu Marian Pop este vechiul dar si noul presedinte al Sindicatului Liber din Invatamant Maramures

http://www.antena3.ro/stiri/romania/ultima-runda-de-negocieri-in-educatie-sindicalistii-decid-daca-mai-intra-in-greva_70832.html
http://videonews.ro/action/viewvideo/12242/Iata-cum-au-negociat-profesorii-in-spatele-usilor-inchise/

conferinta

http://www.youtube.com/watch?v=G_rarUCDjuQ