Profesorii Grupului Scolar Industrial Cavnic au luat cu asalt, astazi, 21 aprilie, primaria orasului nemultumiti de faptul ca nici pana in momentul de fata nu au primit integral cel de-al treisprezecelea salariu. Dascalii sustin ca acesta este singura unitate bugetara din oras care nu a primit banii.
Cu treizeci de minute inainte de inceperea cursurilor, profesorii din Cavnic si-au dat intalnire in fata primariei. Acestia reclamat faptul ca nu au primit inca cel de-al treisprezecelea salariu, fiind una dintre putinele unitati scolare din judet care nu a beneficiat de acest drept salarial.
„Motivul principal a fost neacordarea celui de-al treisprezecelea salariu integral, in comparatie cu celelalte institutii bugetare din Cavnic. Pana in momentul de fata, am primit o treime din acest salariu, restul urmeaza sa-l primim, dupa cum ne-a asigurat domnul primar dupa aceasta convorbire pe care am avut-o astazi, de abia in luna mai. Devalorizarea fiind foarte mare din ianuarie si pana acum.. Celelalte institutii din oras, inclusiv Primaria si Fiscul, au primit integral acest drept”, a spus Lucica Sitaru, liderul de sindicat al profesorilor de la Grupul Scolar Industrial Cavnic.
Primarul Alexandru Dragos i-a asigurat pe dascalii protestatari ca vor primi banii, urmand sa se ocupe de urgenta de acest aspect. Motivul pentru care profesorii nu si-au primit banii a ramas insa ascuns printre detalii de ordin contabilicesc.
„Dumneavoastra stiti sa vorbiti in limbaj contabilicesc. Noi am venit sa va facem urmatoarea remarca: va rugam foarte frumos sa tineti cont de oamenii astia ai elitei intelectuale care a mai ramas in orasul Cavnic”, a spus profesorul Gheorghe Sitaru.
„Va asigur, o sa ma duc azi, dupa ce ne despartim, plec la Baia Mare, la Finante, discutam si vad. Sa vedem cum pentru unii muma, pentru altii ciuma, adica pentru uniii s-au dat banii, iar pentru altii nu”, i-a asigurat primarul Alexandru Dragos pe dascalii cavnicari.
Cel de-al treisprezecelea salariu a fost doar una dintre problemele aduse in discutie de dascalii din Cavnic. Acestia au amintit si de bonurile de masa promise de conducerea orasului, cat si de faptul ca in fiecare luna isi primesc salariul cu cel putin o zi intarziere.
Autor: Andrei Gherghel
Sursa:
emaramures
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu