miercuri, 29 aprilie 2009

De micşorarea salariilor profesorilor depinde acordul cu FMI ?

„Andronescu nu contează în Guvern!”- a declarat Liviu Pop, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Mai întâi a picat vestea primei rectificări bugetare din 2009, care presupune diminuarea bugetului Educaţiei cu 811,9 milioane lei din fondul de salarii plus alte sume din investiţii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, anunţa, joi, că Ordonanţa de punere în aplicare a acordului cu FMI şi Banca Mondială va fi discutată într-o şedinţă de Guvern sâmbătă, 11 aprilie, adău-gând că documentul va conţine şi o anumită rectificare bugetară.

Crezând că linişteşte spiritele deja agitate din Învăţământ, care de patru luni sunt minţite sistematic, ministrul Ecaterina Andronescu afirma că majorările salariale de 50% pentru cadrele didactice prevăzute prin Legea 221/2008 vor intra în vigoare în ianuarie 2010, când criza economică nu va mai avea efecte atât de grave asupra economiei. „Acum se află în Parlament Ordonanţa 151/2008 care anulează legea majorării salariilor. Vrem să renunţăm la această ordonanţă şi să revenim la Legea 221/2008, pentru că oricum nu este corect să aducem salariile cadrelor necalificate la acelaşi nivel cu cele ale profesorilor calificaţi, aşa cum prevede măsura legislativă în vigoare. Dar creşterile salari-ale aduse de Legea 221 se vor aplica în ianuarie 2010, când efectele crizei economice vor fi mai puţin agresive”, mai spune Andro-nescu.

„Cine o mai crede?”

A fost prima reacţie a secre-tarului general al FSLI Liviu Pop. Contactat telefonic, a declarat, pentru „Cuget Liber”, că prin aceste ieşiri cu contra-argumente Andro-nescu creează o părere proastă a conduitei unui ministru. „În cam-pania electorală, unele partide politice ne-au promis că în prima zi de guvernare vor aplica Legea 221. Ce să înţelegem acum că, de fapt, prima zi de guvernare este în ianuarie 2010?

Săptămâna viitoare vom finaliza referendumul cu privire la formele de protest pe care le vom adopta, ocazie cu care vom stabili ce avem de făcut. De asemenea, aşteptăm cu interes întâlnirea de luni, 13 aprilie, de la ora 17, cu preşedintele Traian Băsescu.

Revenind la poziţia ministrului Educaţiei, nu ştiu care sunt argumentele ei, dar chiar îmi pun serioase semne de întrebare ce cuvânt mai are de spus în Guvern”.

În final, secretarul general al FSLI ne-a asigurat că sindicaliştii nu vor aştepta până în ianuarie 2010, ci vor acţiona la fel ca acum patru ani, când au declanşat o grevă care a durat trei săptămâni.

Remember?

Suntem convinşi că toţi cei care slujesc sub administrarea Minis-terului Educaţiei cunosc prea bine de unde a pornit scandalul majo-rărilor salariale pentru profesori.

De aceea, reamintim celor care astăzi poate au uitat. Totul a început după ce anul trecut, pe 30 septembrie, Parlamentul a adoptat Legea 221, privind majorarea salariilor cu 50%, promulgată de preşedintele Traian Băsescu. La momentul respectiv, Guvernul Tăriceanu a făcut toate demersu-rile necesare pentru amânarea intrării în vigoare a acestei legi. Pentru asta, Executivul a emis două ordonanţe: prima, declarată ne-constituţională de Curtea Cons-tituţională a României, prevedea amânarea intrării în vigoare a Legii 221. A doua, rămasă în vigoare, prevedea creşterea diferenţiată a salariilor, cu până la 28%, în două trepte, la 1 martie 2009 şi, respectiv, 1 septembrie. Cele mai însemnate majorări se aplicau salariilor de până la 600 de lei.

Sursa: Cuget Liber

marți, 28 aprilie 2009

Aurel Cornea: Un profesor ar trebui să câştige cel puţin cât un ofiţer superior

Aurel Cornea: Un profesor ar trebui să câştige cel puţin cât un ofiţer superior

Guvernul vrea să îngheţe salariile tuturor bugetarilor

Guvernul vrea să îngheţe salariile tuturor bugetarilor
Modificările ministrului Educaţiei, prin care cele două ore de sport se transformă într-una obligatorie şi alte trei opţionale, încarcă bugetul cu încă 13 milioane de lei, susţin sindicaliştii.
O prognoză realizată de specialiştii Ministerului Educaţiei arată că ar fi nevoie anual de 6.700 de norme didactice în plus pentru a susţine orele de sport, după modificările făcute în programa şcolară. În prezent, elevii de liceu fac două ore de sport pe săptămână. Prima propunere a Ministerului Educaţiei a fost aceea ca, din toamnă, elevii să facă doar o oră obligatorie de sport şi încă două după încheierea programului, extraşcolare, dar obligatorii. În urma reacţiilor sindicaliştilor şi ale societăţii civile, ministerul a decis să fie una obligatorie, plus trei extraşcolare, în loc de două. Astfel că, faţă de momentul de acum, ar însemna, la modul general, peste 3.000 de norme didactice în plus, în liceele normale, şi alte 3.500 de norme la cele cu program sportiv. Prim-vicepreședintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, care se ocupă de problemele financiare ale profesorilor, estimează că aceste norme reprezintă aproximativ 13 milioane de lei, care ar trebui aduşi la bugetul de salarii.Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, spune că lucrează la nişte ordine prin care vor fi reglementate aceste ore.
Cât priveşte normele didactice în plus, ministrul susţine că are rezerve. „În mandatul meu anterior, în 2003, erau cu 700.000 de elevi mai mulţi, iar astăzi sunt cu 30.000 de profesori mai mulţi decât ar fi nevoie la numărul de elevi”, explică ministrul Educaţiei.Specialiştii ministerului susţin că cele trei ore extraşcolare nu se vor face ca până acum. Profesorii de sport vor propune consiliului de administraţie al şcolii un plan, care va stipula modul în care îşi vor organiza echipele, ce sport vor practica copiii şi când se vor antrena. Consiliul de administraţie va analiza planul, astfel încât, de exemplu, să nu fie ales înotul dacă nu există bazin sportiv în localitatea propriu-zisă.Liderii profesorilor sunt însă sceptici. „E o problemă de implementare. A aduce oameni să ţină orele de sport e imposibil. O a doua problemă e financiară. De unde ia ministerul bani să acopere normele? Iar a treia este legată de baza materială, pentru că nu toate şcolile au unde să facă echipe sportive. Sau în mediul rural, ce faci cu elevul navetist dacă el termină orele la 14.00, iar formaţia sportivă se întruneşte la 17.00?”, spune Liviu Marian Pop, secretar general Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Rezolvarea se aşteaptă de la ordinele la care lucrează ministrul Educaţiei.
Sursa: Cotidianul

Sindicaliştii din învăţământ sunt decişi să boicoteze tezele cu subiect unic

* În ultima perioadă, Guvernul a aprobat trei ordonanţe de urgenţă în defavoarea sistemului
În cadrul unei conferinţe de presă organizată ieri, Liviu Pop, preşedintele SLI Maramureş, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de atitudinea opozantă a Guvernului faţă de sistemul economic şi în special sistemul bugetar. Pop a precizat: “Din punct de vedere al mişcării sindicale, şi noi încercăm să ne apropiem de forma finală a acţiunilor pe care dorim să le derulăm în perioada imediat următoare. Asta cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă au fost aprobate trei ordonanţe de urgenţă în defavoarea sistemului de învăţământ. Prima se referă la rectificarea bugetului MECI, care va distruge sistemul de învăţământ, a doua ordonaţă este cea care taie nişte sporuri pentru toţi administratorii finaciari, contabili în speţă, reducerea salariului cu 25%. O altă ordonanţă prevede demiterea în bloc a tuturor directorilor, a directorilor adjuncţi de la unităţile şcolare, inspectori şcolari generali, începând cu data de 6 mai. Guvernul chiar recunoaşte că aceştia vor fi numiţi în funcţii pe criterii politice. Prin urmare, toate cele trei ordonanţe crează tensiuni în sistemul de învăţământ”.Se lucrează la conceperea unui program amplu de acţiuniÎn cadrul întâlnirii Consiliului Naţional, care a avut loc săptămâna trecută, a fost analizat referendumul din toate organizaţiile FSLI. Toţi cei peste 160 de membri sunt de acord cu boicotarea tezelor unice. În această săptămână, cele patru Birouri Operative ale Federaţiei se vor întâlni pentru a face un program amplu de acţiuni. De asemenea, în aceste zile, sindicalişti se vor întâlni cu preşedintele Traian Băsescu pentru a continua discuţiile începute în urmă cu două săptămâni. “În judeţul Maramureş tezele cu subiect unic ar trebui să înceapă în 5 mai. Rămâne de văzut, ce se va hotărâ la nivel naţional în aceste zile: susţinerea tezelor sau boicotarea lor. O altă problemă pe care noi încercăm să o rezolvăm sunt tichetele cadou pentru cadrele din şcolile speciale şi pentru angajaţii MECI direct de la bugetul de stat. Înainte de Paşti, la nivelul Băii Mari au fost acordate 3 tichete în valoare de 120 lei de la Consiliul Local. Au fost unităţi de învăţământ care au alocat până la 150 lei din resurse proprii. În schimb, în Baia Mare au rămas şcoli speciale, precum Palatul Copiilor şi Cluburile Sportive Şcolare, aflate în subordinea Consiliului Judeţean, care nu au beneficiat de aceste tichete cadou. În acest sens noi am făcut o adresă către Consiliul Judeţean şi ISJ Maramureş să vedem dacă nu găsesc resurse financiare pentru aceste drepturi”.


Anca Dindiligan
Sursa Informatia zilei

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Circa 70% din salariaţii maramureşeni din învăţământ vor să intre în grevă în perioada tezelor unice

proape 70% din dascălii maramureşeni sunt de acord să intre în grevă în zilele în care sunt programate tezele unice, în semn de nemulţumire faţă de faţă de neacordarea majorărilor salariale, transmite corespondentul NewsIn.

De asemenea, peste 50% dintre sindicaliştii din şcolile judeţului Maramureş sunt de acord să recurgă şi la alte forme de protest dacă Ministerul Educaţiei nu va schimba modul de abordare a problemelor din educaţie.

Liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş, Liviu Pop, a declarat, miercuri, că, în urma referendumului organizat în şcolile din judeţ, a reieşit că aproape 60% dintre dascăli sunt de acord cu participarea la un miting de amploare în Bucureşti.
Aproape 70% dintre cei chestionaţi şi-au dat acceptul pentru organizarea grevei generale în zilele când sunt programete tezele unice, iar peste 60% dintre profesori optează pentru boicotarea examenului de bacalaureat.

"Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş a finalizat referendumul privind formele de protest la care sunt hotărâţi să recurgă membrii de sindicat. Astfel, 59,19% dintre aceştia sunt de acord cu miting la Bucureşti, 67,95% optează pentru grevă generală în zilele desfăşurării tezelor unice, iar 61,70% pentru grevă generală în luna iunie. De asemenea 60,15% optează pentru boicotarea examenului de bacalaureat. Vineri, 24 aprilie, la sediul FSLI, va avea loc şedinta Consiliului National al FSLI, unde se va analiza rezultatul referendumului pentru declanşarea acţiunilor de protest”, a mai spus Liviu Pop.

Federaţiile din educaţie se vor întâlni săptămâna aceasta pentru a centraliza datele referendumului printre profesori privind acţiunile faţă de neacordarea majorărilor salariale, forma de protest preferată de cadrele didactice fiind boicotarea examenelor naţionale.

Federaţia "Spiru Haret”, care adună, potrivit reprezentanţilor acesteia, aproximativ 66.000 de membri, a anunţat că şi-a finalizat referendumul pe tema protestelor, iar acţiunile preferate sunt boicotarea examenelor naţionale, la care ar participa 80% dintre cadrele didactice, şi greva generală, la care ar urma să ia parte 70% dintre membrii federaţiei.

Boicotarea examenelor naţionale este forma de protest considerată cea mai oportună şi de cea mai mare federaţie din educaţie, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care anunţă că are 191.000 de membri. "Profesorii afiliaţi FSLI vor, în majoritate, să organizăm greva generală în ziua desfăşurării examenelor naţionale", a declarat liderul FSLI, Aurel Cornea.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, tezele cu subiect unic sunt programate în perioada 29 aprilie - 21 mai, iar bacalaureatul va avea loc în intervalul 22 iunie - 9 iulie.
Sursa Cotidianul

9.000 de directori de scoli vor fi schimbati prin OUG 37/2009

9.000 de directori de scoli vor fi schimbati prin OUG 37/2009

joi, 16 aprilie 2009

Medicul primar, egal cu tenorul şi căpitanul la salariu

Medicul primar ar putea să fie în acelaşi palier salarial cu artistul liric de operă, căpitanul, conferenţiarul universitar sau consilierul superior din Finanţe, potrivit unei schiţe din viitoarea lege a salarizării unitare a bugetarilor.
Grupul de lucru care elaborează proiectul de lege privind o salarizare unitară în sistemul bugetar a stabilit primele trei etaloane de funcţii din domeniile sănătate, educaţie şi administraţie publică de la care pleacă viitoarea grilă comună a retribuirii tururor angajaţilor de la stat. Acestea sunt medicul primar de clinică, profesorul de gradul I sau II (încă se discută) de liceu, cu vechime de 6-10 ani, şi referentul superior în aparatul ministerelor. Şase instituţii au transmis deocamdată funcţiile pe care le consideră similare cu cele trei luate ca etalon.

În ceea ce priveşte funcţia de medic primar, de exemplu, reprezentanţii ministerelor şi ai sindicatelor au decis că ea poate fi pusă pe acelaşi palier cu conferenţiarul universitar din învăţământ, căpitanul din sistemul militar, consilierul superior din Finanţe şi artistul liric de operă.
Profesorul de liceu care are 6-10 ani de vechime este considerat similar cu sublocotenentul, plutonierul adjutant principal cu studii superioare/maistrul militar/principal din armată, cu expertul principal/expertul vamal principal din Finanţe, cu muzeograful gradul II/preotul de parohie, cu farmacistul/fiziokinetoterapeutul şi cu expertul principal, consilierul juridic principal sau auditorul principal pe parte de funcţionari publici. Referentul superior dintr-un minister va fi considerată o funcţie similară cu secretarul de şcoală/pedagogul din educaţie, cu soldatul şi gradatul voluntar/referentul pentru personalul civil din armată sau cu statisticianul medical/laborantul din domeniul sănătăţii.

Mihaela Neacşu, vicepreşedintele sindicatului Publisind şi participant la grupul de lucru de la Ministerul Muncii, a explicat că aceste trei funcţii din trei domenii diferite au fost luate în discuţie aleatoriu, ca punct de plecare, şi urmează ca ministerele să stabilească şi funcţiile care intră între acestea trei, astfel încât procesul de stabilire a poziţiilor similare să poată continua.

Concret, până acum grupul de lucru a stabilit cele nouă criterii generale de ierarhizare care vor sta la baza acestei grile: nivelul de studii şi competenţe, importanţa socială a muncii, complexitatea şi diversitatea activităţilor, responsabilitatea şi impactul deciziilor, expunerea la factori de risc, incompatibilităţile şi conflictele de interese, dificultatea activităţilor specifice, sfera de relaţii şi interacţiunea cu factorii externi şi condiţiile de acceptare pe post, adică gradul de dificultate al examenului şi pregătirea necesară.
Cotidianul

Referendum FSLI: 80% pentru boicotarea examenelor naţionale, 60% pentru grevă

Potrivit rezultatelor parţiale ale referendumului printre membrii FSLI din 14 judeţe privind acţiunile de protest, aproximativ 80% dintre sindicalişti vor boicotarea examenelor naţionale, iar 60 % susţin declanşarea grevei generale.

Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că s-au primit rezultatele referendumului printre sindicaliştii din 14 judeţe. "În proporţie de peste 80% au fost pentru boicotarea examenelor naţionale, iar circa 60% au optat pentru greva generală", a declarat Aurel Cornea.

Liderul FSLI a susţinut că rezultatele finale ale referendumului FSLI vor fi finalizate, săptămâna viitoare, o decizie comună referitoare la acţiunile de protest urmând să fie luată de toate cele patru federaţii din învăţământ.

Federaţia "Spiru Haret" a finalizat referendumul printre membrii săi, 80% dintre aceştia susţinând boicotarea examenelor naţionale.

Urmează ca federaţiile "Alma Mater" şi FEN să finalizeze refernudumul printre membrii lor de sindicat.

Sindicaliştii din educaţie sunt nemulţumiţi de rezultatele întâlnirii de luni cu preşedintele Traian Băsescu, care le-a cerut să înţeleagă criza şi le-a spus că salariile din învăţământ vor îngheţa în acest an, în aceste condiţii ei considerând că ministrul Andronescu ar trebui să demisioneze.

GANDUL

miercuri, 15 aprilie 2009

Andronescu spune că orele de educaţie fizică ar putea fi susţinute sâmbăta şi duminica. Cum comentaţi?

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a lansat astăzi ideea că ar fi posibil ca orele de educaţie fizică să fie ţinute sâmbăta sau duminica, dar a adăugat că decizia va aparţine profesorilor şi conducerii şcolilor.
Foto (1)
Andronescu spune că orele de educaţie fizică ar putea fi susţinute sâmbăta şi duminica. Cum comentaţi? Vezi Galerie Articol

Andronescu a motivat, în cadrul audierii de la Comisia de învăţământ din Senat, reducerea numărului orelor de educaţie fizică din şcoli şi licee de la două la una singură prin faptul că nu mai există "mişcare de masă".

"Până la modificările pe care le-am produs în trunchiul comun erau două ore de sport. Nu mai există mişcare de masă şi s-a redus baza de selecţie pentru sportul de performanţă. Motiv pentru care am convenit ca în trunchiul comun să rămână o oră, iar în activitatea extracurriculară să mai adăugăm două. În felul acesta ocupăm cu ceva activitatea extracurriculară şi încercam să profităm de componenta educativă a activităţii sportive, devoltarea competitivităţii, a spiritului de fair-play şi abilitatea de a lucra în echipă", a mai afirmat Andronescu.

Astfel, ministrul a explicat că această modificare implică şi introducerea unor noi fişe de post pentru profesorii de educaţie fizică.

"Am convenit să avem o fişă de post pentru profesorul de educaţie fizică, atât pentru orele din trunchiul comun, cât şi pentru orele din activitatea extracurriculară", a spus Ecaterina Andronescu.

Senatorul Cristian Ţopescu a ţinut să sublinieze faptul că profesorii nu ar fi interesaţi să susţină orele în afara curriculului, propunând ca în primul rând să fie "educaţi educatorii" şi de asemenea să se modifice fişa de post a profesorilor de sport, pentru ca acest sistem să funcţioneze.



Sursa: NewsIn

Sunt interesat de acest blog

Liviu Pop - Seminar Intrenational FSLI la Ocna Sugatag

Liviu Pop la Seminarul FSLI de la Ocna Sugatag (partea a II-a)

Seminarul International FSLI de la Ocna Sugatag - discutii

Liviu Marian Pop este vechiul dar si noul presedinte al Sindicatului Liber din Invatamant Maramures

http://www.antena3.ro/stiri/romania/ultima-runda-de-negocieri-in-educatie-sindicalistii-decid-daca-mai-intra-in-greva_70832.html
http://videonews.ro/action/viewvideo/12242/Iata-cum-au-negociat-profesorii-in-spatele-usilor-inchise/

conferinta

http://www.youtube.com/watch?v=G_rarUCDjuQ